Restaurantele din Bacău se închid din nou, la o săptămână de la deschidere

Restaurantele din Bacău se închid din nou, la o săptămână de la deschidere

Restaurantele din Bacău se vor închide începând de mâine din cauza ratei de infectare cu COVID-19. La o săptămână distanță, de când au fost deschise, toate restaurantele și sălile de jocuri de noroc, din municipiul Bacău și din localitățile Comănești, Târgu Ocna, Coțofănești, Dămienești, Tg. Trotuș și Ungureni vor trage obloanele. În alte localități, deja au fost închise. 

Decizia aparține Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău ca urmare a ratei de infectare comunicate de Ministerul Sănătății. Conform ministerului, în municipiul Bacău rata de infectare este de 1,99/1000 de locuitori și depășește rata minimă de de 1,5/1000 de locuitori, normă acceptată. (CITEȘTE ȘI: SE REDESCHID RESTAURANTELE! DE CE REGULI TREBUIE SĂ ȚINĂ CONT CLIENȚII? NU AU VOIE SĂ STEA LA BAR SAU SĂ DANSEZE)

„E complicat. Nici nu am avut timp să ne obișnuim cu viața normală, că ne și închid. Am făcut investiții că așa ne-au cerut, iar acum ce facem? Rămânem cu investiția și cu angajații, pe care trebuie să-i plătim? Nu avem altă șansă, decât să-i trimitem în șomaj, dacă este posibil, sau să-i disponibilizăm. E trist, dar nimeni nu mai înțelege nimic”, ne-a spus administratorul unui restaurant din centrul Bacăului, care era obișnuit cu cea mai numeroasă clientelă din oraș.

Prefectura face discuții, dar altădată a încurcat borcanele

„Dată fiind situația critică din județ, prefectul Sorin Ailenei s-a întâlnit cu secretarul de stat Andrei Baciu din cadrul Ministerului Sănătății. Discuțiile purtate au vizat o analiză asupra situației create de pandemia Covid 19 și măsurile specifice și legale aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor acesteia, precum și asupra situației personalului medical existent în general și, în special, la Serviciul Județean de Ambulanță, fiind necesară o suplimentare a acestuia cu scopul de a crește randamentul și eficiența serviciilor medicale oferite în acest context”, transmite Instituția Prefectului Județului Bacău.

Modificările listei negre

Săptămâna trecută, Prefectura a trimis un comunicat în care a inclus opt localități din județul Bacău pe lista neagră în care localurile și sălile de jocuri nu pot fi deschise din cauza cazurilor de COVID. Ulterior, aceeași instituție a modificat lista și a lăsat doar patru localități. Printre ele, și comuna Tamași, în care sunt înregistrate doar două cazuri de COVID-19. (VEZI ȘI: LUDOVIC ORBAN A FĂCUT ANUNȚUL! DE LA 1 SEPTEMBRIE SE REDESCHID RESTAURANTELE, TEATRELE ȘI CINEMATOGRAFELE)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Sonia Trifan, primele imagini cu noul iubit, la cinci ani de la divorț! Cine e bărbatul care i-a furat inima?
Click.ro
Sonia Trifan, primele imagini cu noul iubit, la cinci ani de la divorț! Cine e bărbatul care i-a furat inima?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare