A fost desemnată ce mai bine plătită actriță din lume! Are venituri de 43 de milioane de dolari

Recent, revista Forbes a publicat topul său anual al celor mai bine plătite actrițe de la Hollywood. Clasamentul a fost realizat analizând câștigurile actrițelor în perioada iunie 2019 – iunie 2020. În acest an în fruntea clasamentului se află actrița Sofia Vergara, cu încasări de 43 de milioane de $.

Anul acesta topul Forbes a celor mai bine plătite actrițe a suferit schimbări majore, iar marea absentă a fost actrița Scarlett Johansson, care în ultimii doi ani a ocupat primul loc. Însă din cauza amânării lansării filmului Black Widow, Scarlett Johansson nu a fost încă recompensată pentru munca de pe platourile de filmare. (CITEȘTE ȘI: TOP 10 CEL MAI BINE ÎMBRĂCATE VEDETE CARE AU PĂȘIT PE COVORUL ROȘU ÎNTINS PENTRU PREMIILE OSCAR 2020)

Astfel, în acest an pe locul întâi a urcat actrița Sofia Vergara, care se află de câțiva ani pe primele poziții. Actrița, originară din Columbia, a cunoscut succesul cu rolul jucat în serialul de comedie “Modern Family”. Cea mai mare parte din câștigurile vedetei se datorează serialului, dar și rolul de jurat la „America’s Got Talent”. Mai mult, aceasta are venituri suplimentare venite din contractele de publicitate, dar și din propria linie de blugi și mobilă. Toate acestea au dus-o în frunte clasamentului cu încasări de 43 de milioane de $.

Topul celor mai bine plătite actrițe

În acest an, pe locul doi s-a clasat Angelina Jolie, cu încasări de 35,5 milioane de dolari. Aceasta a fost recompensată pentru producțiile: Maleficent: Mistress of Evil, Come Away și pentru implicarea într-o nouă serie Marvel, The Eternals. (VEZI ȘI: ANGELINA JOLIE A ACCEPTAT SĂ FACĂ UN PICTORIAL NUD LA 44 DE ANI! ÎN CE IPOSTAZE A POZAT CELEBRA ACTRIȚĂ)

Pe poziția a treia s-a situat Gal Godotpoziție, cu încasări de 31,5 milioane de dolari. Mai bine de 20 de milioane dintre aceștia au fost obținuți din partea companiei Netflix pentru rolul său din pelicula Red Notice.

În continuarea clasamentului, pe poziția a patra se află Melissa McCarthy  cu 25 milioane $, urmată de Meryl Streep cu24 milioane $. Locul șase este ocupate de Emily Blunt cu 22,5 milioane $, apoi Nicole Kidman cu 22 milioane $ și Ellen Pompeo cu 19 milioane $. Topul primelor zece cele mai  bine  plătite actrițe este închis de Elisabeth Moss cu 16 milioane $ și Viola Davis cu 15,5 milioane $.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marinela Chelaru îi apare în vis soțului ei, la un an de la moarte! Mărturisirea emoționantă: „Îmi cântă piese venite parcă din altă lume”
Click.ro
Marinela Chelaru îi apare în vis soțului ei, la un an de la moarte! Mărturisirea emoționantă: „Îmi cântă piese venite parcă din altă lume”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!