Adolescent din Iași, bătut, răpit și făcut sclav la o stână!

Adolescent din Iași, bătut, răpit și făcut sclav la o stână!

Clipe de groază pentru un adolescent din județul Iași! Acesta a fost bătut mai întâi, apoi răpit, sechestrat și transformat în sclav la o stână. Vinovații, șase la număr, au fost condamnați.

Victima avea scape de la stână, profitând de un moment de neatenție a indivizilor care-l maltrataseră. Direct la Poliție a oprit adolescentul, unde a povestit tot ce i se întâmplase, scrie bzi.ro. Iar cei șase indivizi fără suflet au ajuns pe mâna anchetatorilor, apoi pe cea a magistraților. Astfel, judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au pus punct definitiv procesului penal și au dispus la următoarele pedepse: Liviu Gheorghe Huțuțui (34 de ani) la 3 ani de închisoare, Ioan Cătălin Ciobanu (34 de ani) 2 ani și 8 luni de închisoare, Aurel Aparască (40 de ani) 3 ani și 4 luni de închisoare, Dănuț Mihai Dărîngă (33 de ani) 2 ani și 8 luni de închisoare, în vreme ce Petru Amuntenci (35 de ani) a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

În același dosar, Daniel Atincăi (32 de ani) a primit o pedeaspă de 3 ani de închisoare, pentru lipsire de libertate și lovire. (CITEȘTE ȘI: O ROMÂNCĂ A FOST SECHESTRATĂ ȘI VIOLATĂ DE DOI SOȚI DIN SPANIA DUPĂ CE AU ANGAJAT-O CA MENAJERĂ. MOTIVUL FRAPANT PENTRU CARE AU AGRESAT-O SEXUAL)

Adolescent răpit, sclav la stână! S-a lăsat cu multe condamnări

Faptele s-au petrecut în urmă cu doi ani, la mijlocul lui 2018. „În noaptea dintre 12 și 13 iunie 2018, în jurul orei 23:30, inculpații au mers împreună la stâna situată în zona denumită popular „Dealul Bacalul”, au pătruns în interiorul acesteia, unde dormeau ciobanii și, prin folosirea forței fizice, au dus-o forțat, împotriva voinței sale, pe persoana vătămată minoră S.I.C., față de care au întrebuințat acte de violențe, loviri și cuvinte de amenințare, obligând-o să-i însoțească la un autoturism parcat la circa 500 m distanță față de stână. (NU RATA: FEMEIE DIN CĂLĂRAȘI, SECHESTRATĂ DE UN BĂRBAT PE CARE I L-A PREZENTAT CHIAR FRATELE EI)

Cu această ocazie, Daniel Atincăi i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona feței și a capului persoanei vătămate Ș.R., lăsând-o în stare de inconștiență, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale. Ulterior, inculpații l-au condus pe S.I.C., minor la acea dată, împotriva voinței sale, pe raza județului Iași, determinându-l să lucreze în continuare la stâna inițiatorului agresiunii. Pe 13 iunie 2018, persoana vătămată a fost identificat de către polițiști”, au scris procurorii.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!