VIDEO. Doi bărbați, traficanți de droguri, au fost prinși la intrarea în mall-ul din Bacău

Polițiștii de la Crimă Organizată i-au prins pe cei doi traficanți de droguri la intrarea în mall. Totul s-a întâmplat în câteva secunde fără ca traficanții să știe că sunt urmărți de polițiștii de la DIICOT, care i-au pus la pământ, iar alți polițiști mascați au apărut în zonă pentru a ajuta la imobilizarea infractorilor.

Potrivit procurorilor DIICOT, cei doi traficanți au fost prinși în flagrant după ce aceștia au comercializat cantitatea de aproximativ 100 de grame de cocaină, în schimbul sumei de 5.000 de euro.

Pe parcursul investigației, au mai fost ridicate aproximativ aproximativ 17 grame de cocaină, două telefoane mobile, doua cartele SIM și un autoturism. La data de 25.10.2020, Tribunalul București a decis arestarea preventivă a celor doi inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

În cauză s-a reținut faptul că cei doi inculpați au desfășurat activități de trafic de droguri de mare risc pe raza municipiului Bacău.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează comunicatul DIICOT.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Prosport.ro
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri