Mesajul emoționant transmis de Carmen de la Sălciua, după ce a publicat prima poză cu iubitul misterios

Mesajul emoționant transmis de Carmen de la Sălciua, după ce a publicat prima poză cu iubitul misterios

Carmen de la Sălciua a transmis câteva gânduri copleșitoare după ce a publicat prima poză cu iubitul misterios. Apropiații și fanii artistei i-au trimis sute de mesaje, iar una dintre susținătoare i-a mărturisit: “Cât mă bucură faptul că a venit Moșul la tine cu o iubire în sufletul tău cel bun. Și bunul Dumnezeu ți-ai trimisi o iubire pe măsură inimi tale”. 

Carmen de la Sălciua, mesaj emoționant după ce a postat prima fotografie cu noul iubit

În vârstă de 32 de ani,  Carmen Racolta, așa cum se numește în buletin vedeta, iubește și se simte mai iubită ca niciodată. Și, după ce povestea de dragoste a trecut câteva teste, ea a postat prima fotografie cu bărbatul care o face foarte fericită. Mai mult, în urmă cu câteva ore, cântăreața i-a îndemnat pe internauți să fie recunoscători pentru ce au în noua realitate creată de apariția virusului SARS-CoV-2.

Mesajul cu tâlc a fost însoțit de un selfie făcut lângă unul dintre brazii pe care i-a împodobit deja și la scurtă vreme după ce a împărtășit cum a început una dintre nopțile fierbinți petrecute alături de noul iubit.

“Ăsta nu este anul în care poți să ai chiar tot ce îți dorești, dar este anul în care poți aprecia ceea ce ai. Seara bună tuturor! Ce mai ziceți ? Ghetuțele pregătite”, a scris vedeta pe Instagram, unde a publicat imaginea de mai jos.

Nu rata: Legătura neștiută dintre Carmen de la Sălciua și Denisa Răducu. De ce a “explodat” fosta soție a lui Culiță Sterp, după ce a fost comparată cu regretata artistă

Carmen de la Sălciua și-a asumat noua relație amoroasă la doar câteva săptămâni după ce unul dintre apropiații ei a susținut că ar fi flirtat cu Alex Bodi – “Îi trimitea poze cu ea și mesaje”.

Carmen de la Sălciua a fost căsătorită cu artistul Culiță Sterp

Îndrăgita cântăreața a devenit soția lui Culiță Sterp pe 21 septembrie 2017. La un an de la nuntă, Carmen de la Sălciua a decis să divorțeze, iar motivul ar fi fost infidelitatea soțului. După săptămâni bune în care și-au lansat numeroase acuzații, ei s-au împăcat.

“Ei au divorțat, dar cum amândoi sunt foarte credincioși, sunt convinși că jurămintele făcute la altar sunt cele care le definesc relația”, ne-a spus un apropiat de-al celor doi. Din acest motiv, cei doi se alintă, acum, după împăcare, cu «soțiorul meu» sau «soțioara mea» și au discutat deja despre momentul în care vor deveni, din nou, legal, soț și soție”, a mărturisit o sursă din anturajul lor în cadrul unui interviu acordat în toamna anului trecut pentru wowbiz.ro.

Dar… se pare că soarta a avut alte planuri cu ei și, după alte experiențe delicate trăite împreună, au decis să meargă pe drumuri separate în viață.

Citește și: Decizia luată de Bianca Drăguşanu, după ce a criticat-o dur pe Carmen de la Sălciua: “Haideţi să facem ceva prin fapte”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani