Acasă » Cancan » Imagini în premieră de la botezul strănepoatei Regelui Mihai

Imagini în premieră de la botezul strănepoatei Regelui Mihai

De: Alina Nistor 29/01/2021 | 16:49

Fostul principe Nicolae al României și Alina Binder și-au creștinat fetița, iar CANCAN.RO a obținut imagini inedite de la botez. Evenimentul important a avut loc la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş.

Sâmbătă, 23 ianuarie, Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai, şi Alina Binder şi-au botezat fetiţa la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Slujba de creştinare a ținut aproximativ o oră și a fost condusă de către ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, cu care fostul principe are o relaţie specială.

La eveniment au participat doar câteva persoane din familiile celor doi, în contextul restricțiilor impuse de autorități pe perioada pandemiei. Părinții, dar și nașii micuței Maria-Alexandra au optat pentru straie populare. Pe parcursul slujbei, fetița a fost cuminte și nu a plâns. Ulterior, fericiții părinți au imortalizat momentele prețioase alături de alaiul de preoți, dar și de apropiații prezenți la eveniment.

Fostul prinț Nicolae al României și Alina Binder și-au creștinat fetița

Fostul prinț Nicolae mai are o fiică

În 2015, Principele începuse o relație fără obligații cu Nicoleta Cîrjan, o brașoveancă stabilită la București pe care o cunoscuse în timpul turului intitulat „Caravana cărților pe bicicletă” – menit să strângă fonduri pentru a promova cititul în medii defavorizate. Relația dintre cei doi a început profesional, apoi au început să petreacă mai mult timp împreună. Principele Nicolae i-ar fi spus însă Nicoletei că nu își dorește o relație serioasă.

Idila dintre cei doi a durat aproximativ trei luni, chiar dacă nu se vedeau foarte des. În iulie, 2016, în schimb, Nicoleta Cîrjan a aflat că este însărcinată și a hotărât să păstreze copilul. La trei ani de la nașterea lui Iris Anna, Principele Nicolae a făcut testul de paternitate și și-a recunoscut copilul. (VEZI ȘI: CE DRAMĂ ASCUNDE FOSTA IUBITĂ A PRINȚULUI NICOLAE: ”AȘ VREA SĂ POT ȘTERGE CU BURETELE TOATE…”)

”În urma insistențelor mele de a face testul privind stabilirea paternității presupusului meu copil, doamna Nicoleta Cîrjan a acceptat realizarea acestuia. Rezultatul a fost pozitiv, reieșind că sunt tatăl copilului ei. Având în vedere contextul în care acest copil a venit pe lume, faptul că nu am avut o relație cu mama acestuia, mi-am asumat responsabilitatea legală față de acesta.

Din rațiuni care țin de protejarea intereselor superioare ale copilului, consider că orice aspect legat de viața acestuia este de natură strict privată. Din dorința expresă de a proteja copilul și pentru a nu-l supune niciunui risc mediatic sau de bullying am decis să încetez orice alte comentarii pe marginea acestui subiect”, a scris fostul prinț Nicolae pe contul său de Facebook.

Fostul principe Nicolae s-a căsătorit cu Alina Binder în septembrie 2018

Nepotul Regelui Mihai I și Alina-Maria Binder s-au cununat la Biserica Sfântul Ilie din Sinaia, pe 29 septembrie 2018. Ceremonia religioasă de la Biserica Sf. Ilie a fost grandioasă, iar oamenii veniţi la faţa locului au putut vedea şi asculta slujba pe un ecran imens amplasat în curtea bisericii.

Toată lumea a fost cu ochii pe ținutele celor doi miri regali. Alina Binder a optat pentru o rochie albă, simplă cu un voal lung, iar fostul Principe Nicolae a ales un costum simplu, gri.

Fostul prinț Nicolae al României și Alina Binder s-au căsătorit în 2018

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. citeste mai mult
Parteneri
„Ofertă de PAȘTE!”. Cu câți lei se vinde un singur ou, în Piața Progresul din București
„Ofertă de PAȘTE!”. Cu câți lei se vinde un singur ou, în Piața Progresul din...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu niște semințe. De bostan, cu sare”
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu...
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce...
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au fost detectate semne de viață
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au...
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate de milion de oameni
Bilanț dezastruos pentru ruși, potrivit oficialilor britanici. Pierderile Rusiei în Ucraina se apropie de jumătate...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Tragedie în stațiunea Mamaia. Un bărbat s-a înecat în mare, chiar în ziua de Florii
Tragedie în stațiunea Mamaia. Un bărbat s-a înecat în mare, chiar în ziua de Florii
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților...
Ce sumă a plătit Tavi Clonda pentru geanta oferită cadou soției. Gabriela Cristea este în al nouălea cer după achiziție! „ Acum își cumpără pentru prima dată când e cu mine.”
Ce sumă a plătit Tavi Clonda pentru geanta oferită cadou soției. Gabriela Cristea este în...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Planta care aduce un profit de 30.000 de euro la hectar. Românii au început să o cultive și să raporteze câștiguri uriașe
Planta care aduce un profit de 30.000 de euro la hectar. Românii au început să...
Cine face, de fapt, gardul comun sau gardul dintre vecini. Ce spune legea în 2024, cine plătește eventuale reparații și cum devii proprietar asupra lui
Cine face, de fapt, gardul comun sau gardul dintre vecini. Ce spune legea în 2024,...
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
Gabriela Cristea, lăsată cu ochi-n soare de Tavi Clonda: A agăţat o gagică!
Gabriela Cristea, lăsată cu ochi-n soare de Tavi Clonda: A agăţat o gagică!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
Fiica lui Costel Corduneanu, pe urmele tatălui. Ce performanță a reușit
Fiica lui Costel Corduneanu, pe urmele tatălui. Ce performanță a reușit
Cum a ajuns Nuța din Vaslui să primească și salariu, și PENSIE, în același timp
Cum a ajuns Nuța din Vaslui să primească și salariu, și PENSIE, în același timp
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut...
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile mari
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
Adevăratul motiv pentru care a divorțat Mihaela Tatu, după 16 ani de căsnicie: „Nu mi-a părut rău o clipă…”
Adevăratul motiv pentru care a divorțat Mihaela Tatu, după 16 ani de căsnicie: „Nu mi-a...
Singurele cartiere din București care sunt gemene. Nu există limită între ele și oamenii nu știu exact unde stau
Singurele cartiere din București care sunt gemene. Nu există limită între ele și oamenii nu...
Zodiac chinezesc pentru luni, 29 aprilie 2024. Bivolul are nevoie de răbdare
Zodiac chinezesc pentru luni, 29 aprilie 2024. Bivolul are nevoie de răbdare