Acasă » Exclusiv » Cum încearcă “Măcelarul de pe Calea Victoriei” să îi înduioșeze pe magistrați

Cum încearcă “Măcelarul de pe Calea Victoriei” să îi înduioșeze pe magistrați

De: Alina Nistor 31/01/2021 | 23:32

În aprilie 2016, o crimă oribilă a zguduit întreaga țară! Tiberiu Florin Radu nu a suportat că iubita lui, Loredana Ivan, se va despărți de el, așa că a recurs la un gest extrem. A înjunghiat-o cu peste 20 de lovituri de cuțit, iar medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viața. Bărbatul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, iar acum cere un regim ”mai blând” în spatele gratiilor. CANCAN.RO a aflat toate detaliile.

La scurt timp, după ce şi-a înjunghiat mortal fosta iubită, în magazinul ex-norei lui Virgil Măgureanu, bărbatul a fost prins, iar de atunci se află în spatele gratiilor.

Tiberiu Florin Radu a intrat în magazinul Alinei Petre, de pe Calea Victoriei, unde a ucis-o cu sânge rece pe fosta lui iubită. Alina Petre a povestit că individul o teroriza de 6-7 luni şi inclusiv ea însăși a vorbit cu acesta la telefon, rugându-l să o lase în pace pe Loredana.

„Orbit de gelozie”

El, însă, i-a spus că preferă să îi ia viața, decât să îl părăsească pentru alt bărbat. Loredana Ivan avea şi un buton de panică în magazin, pe care nu a apucat însă să îl folosească, din păcate. Criminalul mărturisea atunci că a fost orbit de gelozie atunci când a recurs la gestul extrem.

”A susţinut în instanţă că a fost orbit de gelozie, că o iubea enorm pe Loredana, şi că ea nu dorea să se împace cu el. Din ce am înţeles în sală, în timpul dezbaterilor, eu fiind audiată în calitate de martor, a tot invocat faptul că o iubea la nebunie şi că nu putea trăi fără ea. Cred că aşa speră să scape. Eu însă sper din tot sufletul să putrezească în închisoare, declara, atunci, Alina Petre pentru CANCAN.RO. (NU RATA: POVESTEA EXCLUSIVĂ A „MĂCELARULUI” DE PE VICTORIEI! ŞI-A AMANETAT SAXOFONUL CA SĂ O RĂSFEŢE PE VICTIMĂ)

Tiberiu Florin Radu și-a ”măcelărit” fosta iubită

Cere să fie scos din regimul de maximă siguranță

Acum, Tiberiu Florin Radu a cerut să fie scos din regimul de maximă siguranță de la Giurgiu, motivând că a fost recompensat de 20 de ori, a muncit și ar fi participat la programe educative.

Termenul va avea loc în luna februarie a acestui an, iar ulterior magistrații vor hotărî dacă Tiberiu Florin Radu va avea parte de un regim ”mai blând” în spatele gratiilor.

”Deținutul se află în executarea unei pedepse cu închisoarea de 20 ani, care a început în data de 28.04.2016 și expiră în termen la data de 13.08.2035, fiind scăzute 258 zile. Petentul a  fost repartizat la regimul maximă siguranță la  data de 23.10.2017, data anterioarei comisii de individualizare a fost 27.09.2019, iar, pe parcursul executării pedepsei, petentul nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 20 ori, ultima recompensă i s-a acordat la data de 20.03.2020, are câștig din muncă 241,56 zile, a participat la programe educaționale și psihologice.

Potrivit prevederilor art. 40 alin. 5 din Legea nr. 254/2013, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și mijloacele de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului, a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

Instanța apreciază conduita pozitivă de dată recentă a petentului, și apare ca evident faptul că petentul a depus eforturi pentru a dovedi că este compatibil cu un regim de executare mai puțin sever în condițiile în care a participat extensiv la muncă, a beneficiat de recompense și a participat la programe educaționale”, potrivit magistraților care i-au respins ultima solicitare.

Daune în valoare de 100.000 de euro

După condamnare, instanța l-a obligat pe Tiberiu Florin Radu la plata unor despăgubiri rudelor victimei. Doar că acest lucru nu s-a întâmplat. Așa că, la doi ani de la oribila crimă, Judecătoria Sectorului 1 a admis cererea persoanelor care ar fi trebuit să intre în posesia despăgubirilor, anume, executarea silită, fără cale de atac. Părinții fetei ucise și tatăl copilului cu care victima îl avea l-au dat în judecată pe Tiberiu Radu și au avut câștig de cauză.

Astfel, el trebuie să achite despăgubiri de 100.000 de euro copilului femeii ucise. De asemenea, instanţa a decis ca bărbatul să îi plătească minorului daune de 312,5 lei pe lună, reprezentând o indemnizaţie lunară provizorie, de la data pronunţării deciziei şi până la stabilirea în favoarea minorului a unei pensii de urmaş. (VEZI ȘI: LEGĂTURA DINTRE MĂCELARUL DE PE CALEA VICTORIEI ŞI SOTIA MILIONARULUI SFÂRTECAT DE TREN)

Totodată, instanţa a decis că, timp de cinci ani după executarea pedepsei, Tiberiu Florin Radu va avea interdicţia de a se apropia de părinţii victimei, de copilul acesteia şi de reprezentantul legal al minorului.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp. 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. citeste mai mult
Parteneri
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine păstrat secret din Apuseni
Stațiunea unică în România, de care puțini turiști știu. Aici se găsește „cel mai bine...
Gigi Becali a donat 25.000.000 de euro. Dezvăluirea a venit chiar înainte de Înviere
Gigi Becali a donat 25.000.000 de euro. Dezvăluirea a venit chiar înainte de Înviere
A INCENDIAT plajele din Grecia! Cum arată fiica Anamariei Prodan fără HAINE
A INCENDIAT plajele din Grecia! Cum arată fiica Anamariei Prodan fără HAINE
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Ingredientul banal din bucătărie care ne poate scăpa de furnici! Trucul genial pe care trebuie să îl știe toți românii
Ingredientul banal din bucătărie care ne poate scăpa de furnici! Trucul genial pe care trebuie...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job. Experiențe bizare și umilitoare din procesul de recrutare
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală, în Noaptea de Înviere și prima zi de Paște
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este adevăratul motiv: „Nimeni nu a încercat să vă țepuiască.”
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Medicul Tudor Ciuhodaru a dezvăluit ce să nu faci după masa de Paște: “În caz contrar, veți avea nevoie de serviciul de urgență”
Medicul Tudor Ciuhodaru a dezvăluit ce să nu faci după masa de Paște: “În caz...
Lucrul pe care trebuie să-l faci în dimineața de Paște. Îți aduce prosperitate pentru tot restul anului
Lucrul pe care trebuie să-l faci în dimineața de Paște. Îți aduce prosperitate pentru tot...
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Tarkan, adorabilul interpret al melodiei Şımarık, care făcea furori în urmă cu două decenii, de nerecunoscut la 51 de ani
Tarkan, adorabilul interpret al melodiei Şımarık, care făcea furori în urmă cu două decenii, de...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Prima ţară din Vest care anunţă sus şi tare că nu-şi trimite armata în Ucraina
Prima ţară din Vest care anunţă sus şi tare că nu-şi trimite armata în Ucraina
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost atât de incredibil...
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost...
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Dispută Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „E de datoria noastră să spunem oamenilor adevărul nepopular?”
Dispută Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „E de datoria noastră să spunem oamenilor adevărul nepopular?”
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul...
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital:
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: ”O să mă duc pe câmp să alerg un miel”
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: ”O să mă duc pe câmp să...
Slujba de Înviere 2024 live online și la TV. Vezi ceremonia de la Catedrala Patriarhală din București
Slujba de Înviere 2024 live online și la TV. Vezi ceremonia de la Catedrala Patriarhală...
Vremea se schimbă, iar fenomene meteo extreme sunt așteptate. Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza până la final de lună
Vremea se schimbă, iar fenomene meteo extreme sunt așteptate. Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza până...