Puțini se așteaptă la asta! Cu ce se ocupa Dani Mocanu înainte să se apuce de manele

Puțini se așteaptă la asta! Cu ce se ocupa Dani Mocanu înainte să se apuce de manele

De când a dat manelele pentru a se dedica lui Dumnezeu, Dani Mocanu este un bărbat complet schimbat. De curând, vedeta le-a făcut fanilor săi o mărturisire care i-a șocat.

Fară să se gândească prea mult, Dani Mocanu a recunoscut că înainte să fie celebru a fost foarte sărac „a furat și a spart”, iar dovadă stă imaginea de mai jos pe care fostul manelist a postat-o, de curând, pe Instagram.

Citește și: Dani Mocanu, mărturisiri din viața personală. Câte din versurile melodiilor sale spuneau adevărul. „Am prejudiciu de 1.600.000 de lire sterline”

Mesajul postat de Dani Mocanu

Mesajul care a emoționat pe toată lumea

Dar asta nu e tot. În semn de iubire și respect pentru cei care l-au susținut încă de la începutul carierei sale, înainte de a renunța oficial la muzică, adică în urmă cu trei luni, artistul le-a transmis un mesaj emoționant fanilor săi.

”Când am început sa cant eram amărât. Abia aveam niște haine pe mine cumparate cu niște bănuți strânși … casă nu aveam, dar în schimb aveam multe greutăți și datorii !

De la prea multă amărăciune nimeni din familia mea nu vedea un succes pe acest plan … își vedeau de ale lor … însă eu am sperat și am luptat ca un robot … ca un robot setat sa câștige.

Am avut încredere in Dumnezeu și știam ca EL imi va pregăti atât mie cât și familiei mele un viitor frumos. Anii au trecut, iar EL, viața mea CREATORUL UNIVERSULUI m-a sprijinit in tot ceea ce am făcut. M-a luat de mâna și m-a pus in fata tuturor. ”, a spus Dani Mocanu pe contul YouTube.

Nu rata: Dani Mocanu a făcut “ședință foto” la Rolex. A probat mai multe piese “grele”, dar nimic nu s-a “lipit” de el

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
Click.ro
O doctoriță care ar fi lucrat pentru Familia Regală britanică a fost găsită decedată în casă. Soțul victimei, acuzat de crimă
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea