Persoana care a amenințat-o cu moartea pe Maia Morgenstern a fost descoperită! Anunțul făcut de deputatul Silviu Vexler

Maia Morgenstern avea să primească un mail, în urmă cu două zile, în care era amenințată cu moartea. „Partidul AUR” era semnătura destinatarului amenințărilor la adresa actriței care a postat totul pe Facebook. Se pare că persoana în cauză a fost depistată.

Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului în România îi cere procurorului general Gabriela Scutea să acţioneze cu celeritate pentru a-i identifica și aduce în fața justiției pe cei care au amenințat-o cu moartea pe actrița Maia Morgenstern, care este evreică. De altfel, Direcția de Investigații Criminale a Poliției a început urmărirea penală în acest caz, iar dosarul a fost preluat de procurorii de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 din București. (CITEȘTE ȘI: MAIA MORGENSTERN A POVESTIT CUM A DEBUTAT ÎN TEATRU, ÎN URMĂ CU 40 DE ANI „ERAM 500 DE FETE PE 4 LOCURI”)

Deputatul Silviu Vexler, președintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, a intervenit și el în scandalul din aceste zile și a anunțat pe contul său de Facebook că persoana care a amenințat-o cu moartea pe Maia Morgenstern a fost identificată, scrie Rador.

Maia Morgenstern a fost amenințată cu moartea

„O plângere, dacă nu vă supăraţi, de la un cetăţean îngrijorat”, este titlul unui conținut amenințător ce avea să-I fie trimis Maiei Morgenstern. ”Sunteți o adunătură de proști și am vrut să vă anunț că intenționez s-o omor pe nenorocita aia de Maia Morgenstern pentru că a îndrăznit să vorbească împotriva prietenului meu, pentru că a stârnit ceva.

Tipa asta nenorocită, @#@$% asta a avut tupeul să vorbească împotriva prietenului meu, ey? O să-ți spun că această jidancă are zilele ei numărate. În numele prietenului meu, vă pot promite că intenționez să-i dau foc teatrului vostru idiot de idiq, violand-o pe fiica lui Morgenstern, Calabria. Omorând fiecare actor din această gaură murdară de șobolani. Omorându-vă pe fiecare dintre voi, pentru ca ați făcut atâta tam-tam despre ce ia spus prietenului meu. (NU RATA: MAIA MORGENSTERN REVINE LA HOLLYWOOD. SE PREGĂTEȘTE PREMIERA MONDIALĂ A FILMULUI „PATIMILE LUI HRISTOS 2: ÎNVIEREA”)

Nenorocito de jidancă, pleacă naibii din țara mea, Maia. Vreau să spui cât de murdară și inumană este. Și nu mă voi opri până nu va fi jupuită de vie. Până când escapada ei murdară de sala va fi complet întoarsă cu susul în jos, familia el aruncată într-o nenorocită de tabără de munca. Intenționez să o arunc într-o cameră de gazare, într-un cuptor murdar unde o voi arde pe ea și pe copii ei murdari.

Îți spun eu, adun o mică comunitate de oameni cu minte similară, indivizi și oameni din cartierul meu şi vă anunț dacă îndrăznește să vorbească din nou despre antisemiți. O voi face să tacă pentru totdeauna de data asta. Nimeni din țara asta nu va mai vorbi despre @#%^ asta urată și dezgustătoare atâta timp cât trăiește.

Din partea partidului AUR”, este amenințarea primită de cunoscuta actriță.

George Simion, președintele partidului AUR, a condamnat atacul și a spus că inițiatorul nu poate face parte din partidul pe care-l conduce.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
Gandul.ro
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!