Să vezi și să nu crezi! Ce s-a întâmplat cu profilul de Instagram al lui Viorel Stegaru, după întoarcerea în Blăgești

Să vezi și să nu crezi! Ce s-a întâmplat cu profilul de Instagram al lui Viorel Stegaru, după întoarcerea în Blăgești

Au trecut câteva luni bune de când Viorel și Vulpița au decis să se reîntoarcă în Blăgești, iar dacă până acum iubeau să-și expună viața personală pe rețelele de socializare, iată că acum lucrurile s-au schimbat.

De când au renunțat la viața de vedete de Capitală, Vulpița și Viorel duc un trai modest, în Blăgești, departe de ochii curioșilor. Mai mult, Viorel a luat o decizie radicală în ceea ce privește contul său de Instagram.

Dacă până acum cei doi aveau conturile de Instagram publice, iar toată lumea le putea vedea postările, acum doar cel al Vulpiței a rămas public, în timp ce Viorel a decis să-și pună contul pe privat.

Unde lucrează Vulpița și Viorel

Cei doi soți lucrează în regim de colaborare cu o firmă de curățenie, așa că atunci când este nevoie merg să facă curat în casele oamenilor. Vulpița și Viorel au uitat de celebritate și au trecut la munca de jos.

Sunt determinați să își facă o viață bună la oraș, așa că trag din greu mai ales că familia lor se va mări în curând. ”Ne-am găsit o colaborare la o firmă de curățenie. Să nu mai zică oamenii că nu muncim. Cei de la firmă sunt foarte mulțumiți de noi. Am avut mai multe apartamente azi, în care am făcut curățenie. Câștigăm bine, nu ne plângem. Doar că ne cheamă pe colaborare, când are nevoie. Eu vreau un serviciu stabil. Și acolo cu serviciu stabil, și aici, la colaborare. Să dea Dumnezeu și Maica Domnului să-mi găsesc un loc de muncă stabil”, a spus Viorel.

Sursă foto: captură video Antena 1

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scene revoltătoare! Ian a urinat pe scenă, chiar în fața publicului. Tzancă Uraganu și Jador au răbufnit
Click.ro
Scene revoltătoare! Ian a urinat pe scenă, chiar în fața publicului. Tzancă Uraganu și Jador au răbufnit
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
„Omenirea pierde controlul”: șeful dronelor din Ucraina avertizează că armele cu AI devin tot mai autonome
go4it.ro
„Omenirea pierde controlul”: șeful dronelor din Ucraina avertizează că armele cu AI devin tot mai autonome
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Diana Șoșoacă „deconspiră un complot” de asasinare a lui Călin Georgescu în arest. „Sunt implicați 5 angajați ai locului de detenție și 3 deținuți”
Gandul.ro
Diana Șoșoacă „deconspiră un complot” de asasinare a lui Călin Georgescu în arest. „Sunt implicați 5 angajați ai locului de detenție și 3 deținuți”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!