Momente de panică pentru Adela Popescu: “Mi-a fost rău, am făcut testul COVID!” Când va deveni mamă pentru a treia oară

Adela Popescu a trecut prin mari emoții luni seară, când s-a simțit rău și și-a făcut testul COVID, crezând că este infectată. În vară, vedeta va aduce pe nume încă un băiețel, al treilea familiei. Actrița este căsătorită cu Radu Vâlcan.

Însărcinată pentru a treia oară, Adela Popescu nu este ferită deloc de emoții. Cu doar trei luni înainte să devină din nou mămică, vedeta a acuzat simptome specifice COVID-19 și s-a speriat teribil. Din fericire, testul a fost negativ.

“Ieri mi-a fost prima dată rău de când sunt însărcinată a treia oară. M-am panicat. Am făcut testul Covid. Aveam o stare groaznică, nu mă puteam da jos din pat”, a povestit vedeta, în emisiunea „La Măruță”.

Test COVID negativ pentru Adela Popescu. Unde l-a trimis pe Radu Vâlcan

Ulterior, după ce lucrurile s-au liniștit, Adela Popescu l-a trimis pe Radu Vâlcan să-i cumpere compot de vișine.

“I-am zis lui Radu, la 10 noaptea, să-mi aducă neapărat compot de vișine. A făcut rost însă de compot de piersici, a sunat la delivery. Bun și ăla. Au fost primele pofte”, a mai povestit solista.

Va deveni din nou mămică, peste trei luni. “Sper să nasc natural”

Adela Popescu va deveni din nou mămică, peste trei luni. Vrea să nască tot pe cale naturală. Vedeta și soțul ei, Radu Vâlcan, au deja doi copii, pe Alexandru, născut în 2016, și Andrei, născut în 2018.

“Sper să nasc natural și a treia oară. Pe 13-16 iulie este termenul. Am descoperit beneficiile nașterii naturale. Sper să fie ok. La Alexandru am avut travaliu de 10 ore, la Andrei am născut pe viu, nu au mai avut timp să-mi facă epidurala, am stat 5 ore în travaliu atunci. Practic, durerile sunt același și la nașterea naturală și la cezariană. La nașterea naturală e travaliu dureros, la cezariană te doare după operație”, a mai spus viitoarea mămică.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Click.ro
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Elevii celui mai bun liceu din România s-au îmbrăcat în negru, în semn de protest față de uniformele obligatorii: „Nu putem să luăm din dreptul la exprimare al adolescenților” / „Școala este gratuită. De ce să plătim pentru uniforme?”
Gandul.ro

ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!