Bat clopote de nuntă! Un celebru burlac din România a ajuns în fața ofițerului de starea civilă

A fost zi mare pentru un artist din România. Mario Joy a renunțat la burlăcie și a ajuns în fața ofițerului de stare civilă. După opt ani de relație bărbatul și iubita acestuia, Mădălina, au decis să facă pasul cel mare.

În weekend Mario Joy și Mădălina au avut cununia civilă. Evenimentul a fost ținut departe de ochii curioșilor, iar alături de cei doi au fost doar oamenii apropiați. Aceștia plănuiau să facă pasul cel mare de mult timp, însă pandemia le-a pus bețe în roate. (CITEȘTE ȘI: EMILY BURGHELEA ȘI IUBITUL, CUNUNIE ÎN MARE TAINĂ. PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ CE AU DEVENIT SOȚ ȘI SOȚIE)

În ceea ce privește nunta, Mario Joy și Mădălin își doresc să o organizeze cu fast, așa că mai așteaptă puțin. Marele eveniment este programat pentru anul viitor, atunci când cei doi speră ca restricțiile să dispară și să poată să își organizeze așa cu trebuie nunta mult visată.

„Anul viitor vom face și nunta, voiam să o facem încă de anul trecut, dar, din cauza pandemiei, toate planurile au fost anulate. Vom face o nuntă mare, vom avea mulți invitați, dar acum nu se poate așa cum ne doream noi. Așa că ne-am mulțumit cu cununia civilă, am făcut-o însoțiți de câțiva prieteni”, a declarat Mario Joy, pentru Fanatik.

Mario Joy și Mădălina, planuri de viitor

Mario Joy și Mădălina au o relație de opt ani de zile. Cei doi se iubesc încă de pe vremea când artistul nu devenise celebru. Acum, fac planuri de nuntă, care trebuie să fie ca la carete, iar în viitor își doresc să extindă familia.

Cei doi vor categoric să aibă copii, însă pentru moment acest pas mai are de așteptat. În prezent, preferă să se concentreze pe carieră, iar la momentul potrivit o să aducă pe lume și un copil. Deși încă nu au programat acest lucru, dacă se va întâmpla că un micuț să vină nu vor spune nu.

(VEZI ȘI: ANA BANICIU VA FI NAȘA DE CUNUNIE A SANDREI IZBAȘA. FOSTA GIMNASTĂ SE VA CĂSĂTORI CU NEPOTUL LUI ȘTEFAN BĂNICĂ JR.)

Sursa foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare