Pepe, dezvăluire cutremurătoare. Ce a pățit la o lună distanță după ce Franco, nepotul lui, a murit. “Nu am zis niciodată până acum!”

Franco, nepotul lui Pepe, a murit pe 21 octombrie 2007, într-un teribil accident rutier. Artistul nu l-a uitat și, recent, a lansat o melodie în memoria sa. Totodată a dezvăluit și ce a pățit la o lună distanță după ce ruda lui a încetat din viață.

În urmă cu aproape 14 ani, șapte tineri, printre care şi Franco, se aflau înghesuiţi în maşina condusă de Dănuţ Braga, care s-a urcat la volan în stare de ebrietate. Toţi se întorceau de discotecă, când vehiculul a derapat la o viteză de 150 de kilometri pe oră, pe raza comunei Mihăileşti, şi a intrat într-o remorcă aflată pe marginea drumului.

Patru pasageri, printre care şi Franco, au murit. În martie 2012, Dănuţ Braga a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare.

Pepe: “Franco mi-a apărut în vis la o lună după ce a murit. Îmi zâmbea!”

La aproape 14 ani de la tragedie, Pepe este, încă, marcat de modul în care Franco şi-a găsit sfârşitul. Artistul merge, constant, la locul de veci al nepotului său, unde aprinde o lumânare şi ţine un moment de reculegere. Recent, a lansat și o melodie în memoria sa, cu numele “Un înger”.

Invitat la un post de televiziune, Pepe a vorbit despre dispariția prematură a lui Franco, pe care l-a visat la o lună distanță după tragedie.

Mi-a apărut în vis la o lună după ce a murit. Îmi zâmbea! Vorbea normal cu mine: l-am întrebat, bă, ești bine? El a zis da, nu mai plânge. Lui tata nu-i apar în vis ca el plânge, e supărat. Eu sunt ok aici. Nu am zis niciodată până acum că l-am visat, nu am putut. Am făcut piesa asta pentru el, el e îngerul”, a declarat Pepe.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Andreea Popescu a renunțat la injecțiile pentru slăbit după transformarea spectaculoasă. Câte kilograme are acum?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Andreea Popescu a renunțat la injecțiile pentru slăbit după transformarea spectaculoasă. Câte kilograme are acum?
FOTO. Sydney Sweeney, goală: campioana a reacționat de la Budapesta!
Prosport.ro
FOTO. Sydney Sweeney, goală: campioana a reacționat de la Budapesta!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum este Gina Pistol în viața de zi cu zi: „Sunt o femeie-cameleon”
Click.ro
Cum este Gina Pistol în viața de zi cu zi: „Sunt o femeie-cameleon”
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Apple TV ajunge oficial în România. Cât plătești pentru filmele și serialele Apple
go4it.ro
Apple TV ajunge oficial în România. Cât plătești pentru filmele și serialele Apple
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Aventurile unui șaman în România, povestite de DIICOT: „Îmi doresc să mă întorc acasă cât mai repede!” Filmul operațiunii „Weekend amazonian”
Gandul.ro
Aventurile unui șaman în România, povestite de DIICOT: „Îmi doresc să mă întorc acasă cât mai repede!” Filmul operațiunii „Weekend amazonian”
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!