Fulgy își „desființează” părinții: “Niște lăutari care cântă după ureche”. Viorica și Ioniță de la Clejani, distruși de suferință | VIDEO

Problemele din familia Clejanilor par departe de a se fi încheiat. În plus, ele par să devină din ce în ce mai grave! Astăzi, fiul lor i-a „desființat” într-o filmare pe care a făcut-o publică pe IG Story. Fulgy a spus despre părinții săi că sunt doar lăutari care cântă după ureche. Vorbele lui ar fi adus multă suferință în sufletul Vioricăi și al lui Ioniță de la Clejani.

Fulgy, replici acide la adresa părinților săi

Viorica de la Clejani și soțul ei au așteptat cu nerăbdare ziua în care fiul lor a fost externat de la clinica de reabilitare unde a primit ajutor de specialitate și au sperat că el va renunța la modalitatea de a se promova, inspirat fiind din acțiunile unor artiști din Statele Unite ale Americii. Azi, ei au primit o lovitură dură din partea lui Fulgy… artistul le-a făcut o caracterizare rușinoasă celor doi părinți care l-au crescut și l-au educat așa cum au știut mai bine.

“Iar în legătură cu părinții mei, căutați-mă pe mine, presa! Nu niște lăutari! Voi vorbiți cu o femeie care cântă cu vocea și unul cu acordeonul despre droguri, despre psihologie, despre stat?! Lăsați-i naibii să cânte acolo, că atâta știu să facă… după ureche! Și gata!

Nu mai atâtea declarații, mie de ce nu îmi luați? Aaa, că sunt cu X, cu Y și vă e frică!”, a spus Fulgy pe o înregistrare realizată în timp ce era în cada plină cu apă, așa cum puteți observa în imagini.

În trecut, Fulgy a cântat alături de celebrii artiști Viorica și Ioniță de la Clejani, dar și cu taraful acestora. În urmă cu aproape o lună, Viorica a mărturisit adevăratul motiv pentru care Fulgy și Margherita de la Clejani nu mai colaborează cu ea și soțul său pe plan muzical.

Nu rata: Ce a făcut Fulgy după criza de plâns de la TV. A oprit doi polițiști pe stradă: “Să moară familia mea de nu…”

Fulgy, prins drogat la volanul bolidului său

Controversatul artist a fost prins drogat la volan în noaptea de 29 spre 30 mai de un polițist din București. Ulterior, oamenii legii l-au dus la INML, unde i s-au recoltat probe biologice și, la plecare, el a făcut dezvăluiri tranșante în fața jurnaliștilor.

În cadrul primului interviu oferit la TV după incidentul nefericit, Fulgy a spus că a fost un elev eminent de când a început școala și până când a dat examenul de bacalaureat. Mai mult, a mărturisit că plănuiește să acceseze fondurile europene ca să își poată demara anumite proiecte muzicale.

Vezi și: Fulgy a izbucnit în lacrimi la TV, după apariția Ramonei de la Clejani la Antena 1: “Tremur de nervi”

“Asta înseamnă că o să fiu ambasador al muzicii pe pătrățica mea: ce înseamnă muzică lăutărească, muzică tehno, orice înseamnă muzică în România. (…). Eu am absolvit Colegiul Național de Arte «Dinu Lipatti». Din clasa întâi până în a XII-a, am avut locul I”, a declarat artistul în cadrul emisiunii XNS.

Te-ar putea interesa: Fulgy a dat foc unei bancnote de 100 de lei în timp ce era la un restaurant: “Uitați ce înseamnă banii pentru mine”. Ce sume oferă cerșetorilor | VIDEO

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!