Fulgy, declarație bombă: „Am vrut să le iau viața părinților mei din cauza drogurilor” VIDEO

Fulgy, declarație bombă: "Am vrut să le iau viața părinților mei din cauza drogurilor" VIDEO
Fulgy recunoaște că s-a drogat și a fost internat în spital, apoi a mințit în legătură cu asta (sursa foto Instagram)

După mai multe luni în care s-au certat, războiul din familia Clejanilor pare că a luat sfârșit. Fulgy a postat, pe contul său de Youtube, un video prin care își cere scuze tututor celor cărora le-a greșit.

Pentru început, Fulgy recunoaște că s-a drogat și a fost internat în spital, apoi a mințit în legătură cu asta, în timpul unei emisiuni televizate.

Citește și: Ce s-a întâmplat, de fapt, în casa Clejanilor înainte ca Fulgy să anunțe că își ia o pauză de la social media: “Mă bruschează! Dacă nu vă comportați frumos cu mine…” + Celebra cântăreață a cedat nervos | VIDEO

„În primul rând îmi cer scuze public părinților mei și regret pentru faptul că în trecut am fost la un mic pas de a le lua viață în urmă cu ceva timp din cauza consumului meu abuziv de droguri din vremea respectivă, atunci când am fost internat pentru prima oară la spital, ajutat de familia mea deși eu le-am greșit, ei tot m-au iubit, m-au ajutat și m-au sprijinit.

Aș vrea să îmi cer scuze tot în mod public întregii națiuni românești pentru că am mințit, negat că nu sunt drogat într-o emisiune televizată la care am participat în trecut”, le spune Fulgy fanilor.

Mesajul pentru fosta lui iubită și Dumnezeu

În continuare, Fulgy îi transmite un mesaj fostei sale iubite, care a avut și ea de suferit de pe urma consumului lui de droguri.

„Aș vrea să îmi cer scuze fostei mele partenere de viață pentru că a pierdut un animăluț scump, inofensiv și drag (pisica) tot din cauza consumului meu abuziv de droguri într-un scurt moment de nervi, fără discernământ din cauza nenorocitelor de droguri”, se mai arată în textul de pe Youtube.

La final, băiatul Clejanilor îi adresează un mesaj lui Dumnezeu prin care îi mulțumește că l-a sprijinit în aceste momente grele ale vieții sale și promite că va lupta cu depedența de droguri.

„Iar nu în ultimul rând, aș vrea să îmi cer iertare în față lui Dumnezeu că am păcătuit și să îi mulțumesc că m-a adus pe drumul cel bun cu ajutorul iubirii familiei mele dragi și surorii mele scumpe. Rog toată România că această să fie singură știre care o să apară și să nu îmi mai implicați familia și numele lor în trecutul meu negru și regretabil.

Pe final aș vrea să promit că voi lupta toată viață mea cu această boală a secolului XXI “Drogurile” și că voi fi un exemplu de urmat prin lucrurile frumoase pe care urmează să le fac, arăt, spun, demonstrez”.

Nu rata: Ce note rușinoase au luat Fulgy și Magherita de la Clejani la Bacalaureat

https://www.youtube.com/watch?v=J-KS8J0-WeM

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!