Diana Gureșoaie a făcut spectacol la sală într-un costum super-mulat!

Diana Gureșoaie, una dintre cele mai cunoscute „fete de oraş”, s-a schimbat radical! CANCAN.RO vă prezintă cum a reuşit tânăra să arate ca trasă prin inel. „Strâmba lui Dodel” de pe vremuri nu mai seamănă deloc cu Diana Gureşoaie de astăzi, după cum se poate vedea și în imaginile cu care îşi delectează prietenii virtuali.

„Strâmba lui Dodel”, așa cum i se spunea Dianei în trecut, este de nerecunoscut! Tânăra a avut întotdeauna un farmec aparte și, chiar dacă nu arăta atât de bine atunci când şi-a făcut apariţia pentru prima dată în lumea bună a Capitalei, a reuşit să sucească minţile multor fotbalişti celebri.

Şatena este destul de activă pe reţelele de socializare şi obişnuieşte să împărtăşească cu admiratorii ei activităţile pe care le desfăşoară. Astfel, Diana le arată acestora prin ce destinaţii exotice se plimbă, le răspunde curiozităţilor despre viaţa sa personală sau le arată cum se menţine în formă.

(CITEŞTE ŞI: DIANA GUREȘOAIE, ÎNTR-UN COSTUM DE BAIE ROZ MINUSCUL PE O PLAJĂ EXOTICĂ)

Cum reuşeşte Diana Gureşoaie să se menţină în formă

De câţiva ani, Diana a reuşit să slăbească spectaculos şi merge la sală ori de câte ori programul îi permite acest lucru. Recent, şatena s-a filmat în timpul unui antrenament, demonstrând astfel câtă muncă depune pentru a atrage toate privirile atunci când iese din casă. A luat hotărâtă două gantere în mâini şi a dat drumul la treabă. Bineînţeles, după terminarea antrenamentului s-a şi „lăudat” cu formele sale bine definite.

Diana Gureşoaie trage din greu la sală

De-a lungul timpului, şatena a demonstrat că nimic nu este imposibil atunci când îţi doreşti cu adevărat. Pe lângă faptul că a scăpat de kilogramele în plus, Diana Gureşoaie a lucrat şi la capitolul comportament. Din tânăra care se implica în diverse episoade controversate, a ajuns în prezent să fie o femeie râvnită de bărbaţi.

A fost anchetată într-un dosar de răsunet

În 2015, Diana Gureşoaie a fost anchetată, sub control judiciar, în dosarul „Prostituatele de lux”. În acest dosar au fost audiate mai multe vedete din lume bună a Capitalei, printre care și Daniela Crudu.

La acea vreme se spunea că şatena ar fi fost principala furnizoare de fete pentru bărbații cu bani mulți. Ioan Neculaie era omul de afaceri căruia îi „livra” des domnișoare de companie, la reședința din Brașov.

La vremea respectivă, fosta iubită a lui Dodel a primit o condamnare de 2 ani cu suspendare pentru proxenetism. De asemenea, judecătorii au sfătuit-o să îşi schimbe radical stilul de viaţă, ba chiar ar fi trebuit să aducă dovezi care să ateste că lucrează legal.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Greșelile vestimentare ale Mirabelei Grădinaru, în America și în Cehia: „Elegantă, dar n-a nimerit mărimea!”
Click.ro
Greșelile vestimentare ale Mirabelei Grădinaru, în America și în Cehia: „Elegantă, dar n-a nimerit mărimea!”
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
Gandul.ro
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!