Calendar ortodox, 16 septembrie 2021. Ce sărbătoare este astăzi, Cruce neagră. Rugăciune puternică pentru credincioși

Calendar ortodox, 16 septembrie 2021. Ce sărbătoare este astăzi, Cruce neagră. Rugăciune puternică pentru credincioși

Calendar ortodox, 16 septembrie 2021. Credincioșii o prăznuiesc astăzi pe Sfânta Muceniţă Eufimia. Sărbătoarea este trecută în calendar cu o Cruce neagră. Rugăciunea puternică pe care o pot rosti credincioșii!

Calendar ortodox, 16 septembrie 2021. Astăzi, creștinii o prăznuiesc pe Sfânta Muceniță Eufimia, ocrotitoarea femeilor aflate la mare necaz. Aceasta s-a născut în Calcedon, în vremea Împăratului Dioclețian și a fost supusă unor chinuri mari, deoarece nu a îndeplinit porunca proconsului. A fost aruncată într-un cuptor încins, apoi într-o apă cu vietăți otrăvitoare. Iar pentru că a fost o adevărată creștină, a reușit să se salveze. Apoi, a fost aruncată la fiarele sălbatice.

Mai jos se regăsește o rugăciune puternică pe care orice credincios o poate rosti.

Calendar ortodox, 16 septembrie 2021. Rugăciune către Sfânta Muceniță Eufimia

Sfântă Mare Muceniţă Eufimia, caută cu milostivire spre lacrimile neamului nostru şi izbăveşte-ne de eresurile care s-au pornit asupra noastră din uneltirea diavolului. Îndură-te de eretici şi de trădătorii care batjocoresc moştenirea Credinţei Ortodoxe, şi îi ajută să lepede toate rătăcirile şi să vină la Ortodoxie ca să se facă bucurie în Cer pentru îndreptarea lor.

Ruşinatu-sa cu defăimare mulţimea ereticilor monofiziţi şi feţele lor s-au umplut demultă ocară, când au văzut cartea hulelor lor lepădată sub picioarele tale, iar cartea noastră cu dogmele cele adevărate, ţinând-o cinstita ta mână, prealăudată Muceniţă. Arată şi acum Credinţa cea adevărată şi nimiceşte eresurile cele pierzătoare de suflet.

Ajută-ne pe noi, cei ce trăim în această vreme de apostazie, să păstrăm şi să mărturisim Dreapta Credinţă cu preţul vieţii noastre pământeşti, ca să dobândim viaţa cea veşnică şi fericită întru părtăşia Sfinţilor. Amin.

Sursă foto: Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Click.ro
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
go4it.ro
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Viitorul God of War a fost amânat! Când îl vom putea juca
Go4Games
Viitorul God of War a fost amânat! Când îl vom putea juca
În 2025, Valerică Greavu (prof. universitar în Iași) a pus o bancnotă de 100 lei în cartea „Rețele de calculatoare” din bibliotecă. Acum, după exact 1 an, a verificat dacă a luat-o cineva
Gandul.ro
În 2025, Valerică Greavu (prof. universitar în Iași) a pus o bancnotă de 100 lei în cartea „Rețele de calculatoare” din bibliotecă. Acum, după exact 1 an, a verificat dacă a luat-o cineva
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă