În ce țară s-a “refugiat” Mirea Nebunu’ în așteptarea condamnării la închisoare. Ce plan diabolic are temutul interlop

• Trending

Mircea Băluș, alias Nebunu’, s-a “refugiat” în Spania, unde așteaptă sentința definitivă în dosarul în care a fost deja condamnat, la un an și o lună cu executare, pentru conducere fără permis. Interlopul ar vrea să-și execute pedeapsa în această țară, pe motiv că sunt condiții de detenție peste cele din România.

Condamnat la închisoare cu executare pentru conducere fără permis, Mircea Nebunu’ a pus la cale un plan diabolic, pe care l-a mărturisit și apropiaților săi. Profitând de faptul că nu există o hotărâre care să-i interzică părăsirea teritoriului României, liderul grupării Sportivilor a plecat în Spania, unde așteaptă sentința definitivă.

Din străinătate, le-a transmis prietenilor că nu are de gând să revină în România și că preferă să-și execute pedeapsa în Spania, unde sunt condiții de detenție mai bune, anunță spynews.ro.

(NU RATA, AICI: NOUL ȘEF AL LUMII INTERLOPE MIRCEA NEBUNU I-A ”DAT INTERVAL” TEMUTULUI BIBILOI!)

Firul evenimentelor

În urmă cu ceva timp, Mircea Nebunu’ a fost verificat de polițiștii de frontieră de la Nădlac, în clipa în care intenționa să plece din țară la volanul unui autoturism. Imediat, s-a descoperit că interlopul avea un permis tipărit în Ucraina, dar care nu este valabil în România. Ulterior, pe numele lui a fost întocmit un dosar penal. A fost condamnat, în primă fază, la un an și o lună cu executare, dar decizia nu este definitivă.

Cine este Mircea Nebunu’

Mircea Nebunu, unul dintre cei mai temuţi lideri ai lumii interlope bucureştene, care îşi ameninţa duşmanii că îi bagă în ciment, a ieşit din închisoare în urmă cu aproape patru ani. Eliberarea acestuia a trezit o adevărată isterie pe site-urile de socializare. Lăutarii au reacţionat imediat şi i-au compus o melodie personalizată, în care l-au denumit „Regele”.

Mircea Băluş, cunoscut în Capitală sub numele de Nebunu, a fost eliberat condiţionat după ce, iniţial, primise o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru mai multe fapte cu violenţă. Momentul a fost marcat în mod fastuos în Berceni, unde gruparea condusă de acesta îşi are cartierul general. Procurorii arătau la momentul trimiterii în judecată că ”Mircea Nebunu’” îşi controla cu o mână de fier interlopii din subordine.

”Eu îmi fac legea mea,  frate”, “Te bag în ciment!”, “Eu nu sunt prost”, “Eu sunt Ştefan cel Mare, bă, aţi înnebunit?!”, “Mă bat cu omul, unu la unu”, “Mie mi-a dat unul o săgeată, eu îi dau 50 de săgeţi”, “Bă tâmpitule, pe banii mei, vreţi să-mi faceţi, mă, flagrant?!”, sunt doar o parte din replicile lui Mircea.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce „plăcere nevinovată” are știrista de la Observator? Teodora Tompea, despre locul unde îşi „încarcă bateriile”
Click.ro
Ce „plăcere nevinovată” are știrista de la Observator? Teodora Tompea, despre locul unde îşi „încarcă bateriile”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
Digi24
Ar putea ciuma din Rusia să fie „Cernobîlul” lui Putin? Cum se compară criza din Siberia cu reacția sovieticilor la dezastrul din 1986
De ce se moare, de fapt, pe șoselele din România? Statistica pe 2025 este uluitoare
Promotor.ro
De ce se moare, de fapt, pe șoselele din România? Statistica pe 2025 este uluitoare
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea