Lavinia Pârva, dezvăluiri despre viața de mămică: ”Este foarte greu, recunosc. Nu vreau să fiu ipocrită”

Lavinia Pârva, dezvăluiri despre viața de mămică: ”Este foarte greu, recunosc. Nu vreau să fiu ipocrită”
sursa FOTO: Instagram

Lavinia Pârva a făcut dezvăluiri despre viața de mămică. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a recunoscut că uneori oboseala își spune cuvântul, iar rolul de părinte necesită și sacrificii.

Ştefan Bănică Jr. s-a căsătorit în secret cu Lavinia Pârva, iar informaţia a făcut ocolul internetului, în toamna lui 2017. Nu au existat însă detalii despre nunta celor doi, tocmai pentru că evenimentul s-a petrecut departe de ochii curioşilor, în Bulgaria!

Iar viața celor doi s-a schimbat radical de când a venit pe lume micuțul Alexandru. Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pârva sunt împliniți, însă bruneta recunoaște că nu este ușor să crești un copil. (CITEȘTE ȘI: CUM ȘTIE SOȚIA LUI ȘTEFAN BĂNICĂ JR. SĂ ȚINĂ APRINSĂ „FLACĂRA” IUBIRII)

”Mă mai întâlnesc cu mame prin parc cu copii și mă uit la ele și mă întreb: «Cum puteți să faceți asta?». Mă uit la copilul meu… cum ar fi să am doi ca el? Este foarte greu, recunosc, nu vreau să fiu ipocrită. Dar niciodată nu am fost atât de fericită. Niciodată nu am fost atât de obosită și totodată atât de fericită.

Mama m-a ajutat de când s-a născut Alexandru, dar ea mai pleacă, mai are și ea problemele ei. Nu am vrut bonă, am vrut să fiu mamă cu normă întreagă. Mi-am dorit enorm să fiu alături de el în fiecare etapă a vieții lui. Sunt foarte mândră că acum copilul are 2 ani și jumătate și am reușit să îl cresc singură. Am mai plecat cu el la drum, dar nu știi niciodată dacă o să fie cuminte sau o să aibă o criză”, a dezvăluit Lavinia Pârva la Teo show.

Alexandru, topit după bunicii lui

Lavinia Pârva a mai dezvăluit că fiul ei este topit după mama lui Ștefan Bănică Jr. Motiv pentru care… bunica îi vizitează mai des și stă cu micuțul Alexandru atunci când bruneta are spectacole sau alte treburi importante de rezolvat. (VEZI ȘI: CUM I-AM FILMAT PE ȘTEFAN BĂNICĂ JR. ȘI PE LAVINIA PÂRVA DUPĂ CE ARTISTA S-A AFIȘAT FĂRĂ VERIGHETĂ)

”Alexandru o adoră pe mama lui Ștefan și trece mai des, se mai joacă cu el. Seara încerc să mai lucrez, iar dacă plec la spectacol stă mama, vine bunica, găsim o soluție. Dar faptul că am stat acasă, nu au fost așa multe evenimente în perioada asta, am lucrat de acasă pe partea cu magazinul… a fost mai simplu”, a mai spus Lavinia Pârva.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!