Tzancă Uraganu’ e numărul 1 în trending, dar nu și la plată! Dedicațiile au curs, dar “împărțeala” nu s-a mai făcut!

Tzancă Uraganu e numărul 1 în Trending pe YouTube, dar nu și la plată, ar spune unii! Manelistul reușește să impresioneze cu melodiile pe care le cântă, dar nu neapărat și prin gesturile pe care le face. CANCAN.RO a intrat în posesia unor informații exclusive despre cea mai recentă ispravă a artistului. 

Miercurea trecută, în jurul orei 21, Tzancă Uraganu își făcea apariția la un restaurant de lux din Nordul Capitalei. Nu singur, ci alături de Marymar! Cei doi au reușit să profite de programul mai lejer al manelistului și au ieșit, romantic, la cină.

Ajunși acolo, potrivit surselor CANCAN.RO, după ce s-au așezat la masă și au comandat preparatele dorite, Tzancă a fost invitat „să-și facă talentul”.

S-ar părea că în localul respectiv ar fi fost prezenți mai mulți domni potenți financiar, iar una dintre domnișoarele care-i însoțea și-ar fi serbat ziua. Drept urmare, pentru a face și mai multă atmosferă, manelistul a fost rugat să cânte o melodie, special pentru sărbătorită. Zis și făcut!

De cum a pus mâna pe microfon, artistul a încântat persoanele prezente, a făcut versuri „la secundă”, așa cum le place lăutarilor să spună, și, așa cum era de așteptat, a și primit ceva bani pentru dedicații. Însă, la final, a cam uitat să facă ”împărțeala” cu colegii de breaslă și s-a retras, ușor, spre casă. Fapt care, susțin persoane prezente în local, i-a deranjat foarte tare pe ceilalți muzicanți.

Tzancă Uraganu a stat în dreapta, iar Marymar a făcut pe șoferul

Era puțin înainte de miezul nopții, când paparazzii CANCAN.RO l-au surprins pe Tzancă Uraganu, zâmbitor, în mașină, alături de Marymar, plecând de la restaurantul respectiv. După ce a zâmbit frumos către jurnaliștii prezenți în parcare, manelistul i-a făcut semn iubitei sale și au demarat în trombă.

Tzancă Uraganu și Marymar pleacă de la restaurant

(CITEȘTE ȘI: CUM A REACȚIONAT TZANCĂ URAGANU, DUPĂ CE ANDREEA ESCA A VORBIT DESPRE MANELIST ÎN CADRUL UNUI PODCAST)

Tzancă Uraganu’, replică pentru Mădălina Miu: “Ea venise cu acel obiect spre mine. I-am sucit mâna”

În urmă cu câteva zile, CANCAN.RO a prezentat, în exclusivitate, declarații incredibile ale soției din acte a manelistului, Mădălina Miu. Aceasta susține că, în trecut, a fost înjunghiată și bătută timp de șase ore de soțul ei, Tzancă Uraganu’. Ulterior, femeia a precizat că manelistul va plăti pentru tot răul pe care i l-ar fi făcut, în prezent între cei doi existând și un proces.

De cealaltă parte, cântărețul susține că totul ar fi fost un accident și că niciodată nu ar putea să facă rău unei femei. În plus, Tzancă a mai spus că, în realitate, Mădălina Miu ar fi luat cuțitul din bucătărie și ar fi venit către el, pentru a-l înjunghia.

“I-am sucit mâna, pentru că ea venise cu acel obiect spre mine. Eu i-am sucit mâna, era normal, nu știam eu ce se pune în ea, i-am luat mâna și i-am sucit-o, normal, s-a înțepat foarte puțin, nu că au fost dramatisme. Ea se transformase, făcea foarte urât, țipa, urla”, a declarat Tzancă Uraganu’, la “Acces Direct”.

(VEZI ȘI: TZANCĂ URAGANUL ȘI-A CUMPĂRAT ÎNCĂ UN BOLID DE LUX. SUMA URIAȘĂ PE CARE A PLĂTIT-O PE MAȘINĂ NOUĂ, COMANDATĂ DIN GERMANIA)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri