Ce scrie pe crucea lui Petrică Mâţu Stoian? Acesta a fost numele lui real, de fapt

• Știri

Vestea tragică a decesului lui Petrică Mâțu Stoian a venit ca un trăsnet, atât pentru publicul larg, cât și pentru familia și colegii de breaslă ai artistului.

Cântărețul de muzică populară urma un tratament post-COVID la o clinică privată din Caraș-Severin, însă starea lui de sănătătate s-a deteriorat rapid. Tușea cu sânge, iar sâmbătă dimineață a fost transportat la Spitalul de Urgență din Reșița acolo unde s-a și stins din viață.

Astăzi, sute de oameni l-au condus pe ultimul drum pe cel Petrică Mâțu Stoian, artistul care a fost iubit de apreciat atât de colegi, cât și de publicul larg, care i-a ascultat mereu piesele.

Însă, ce nu știe aproape nimeni, este numele real al regretatului artist. Toată lumea l-a cunoscut drept Petrică Mâțu Stoian însă puțin știu că în buletinul artistului se regăsea de fapt al nume până în anul 2018. Interpretul de muzică populară a fost revoltat la vremea respectivă că a trebuit să își schimbe numele.

În anul 2018, regretatul artist s-a văzut nevoit să își schimbe numele, lucru ce i-a dat mari bătăi de cap la vremea respectivă. Mai exact, schimbarea a venit în urma unui proiect de lege promulgat de Senat, care presupunea că românii al căror nume conține litera „î” erau nevoiți să-și schimbe buletinele, iar numele acestora să fie scrise cu „â”.

Așadar, proiectului de lege spune că toate numele ce conțin litera „î” în interiorul cuvântului să fie schimbate cu litera „â”. Astfel, Petrică Mîțu Stoian a devenit Petrică Mâțu.

Petică Mâțu Stoian s-a stins din viață

Petrică Mâțu Stoian s-a stins din viață la numai 61 de ani. Acesta a fost internat în stare gravă la ATI, la spitalul din Reșița. „Șoc septic ireversibil a fost diagnosticul. A fost pus pe ce trebuie, dar organismul nu i-a mai rezistat, nici măcar la resuscitare. Era speriat, nu avea cum să fie altfel. Starea lui nu a fost deloc bună, medicii au fost mereu lângă el. Bronho-pneumonie. Covid-19 a lăsat niște sechele, a fost vorba despre covid-ul lung, a dus boala pe picioare o perioadă de timp. Șocul septic a intervenit rapid.

Era pe tratament, pe anticoagulant, pentru evitarea producerii de cheaguri. El lua și înainte de covid-19 acest coagulant. (n.r. A apărut) Insuficiență multiplă de organe… Șocul septic distruge și vasul de sânge, departe de ce poate face covidul. Deoarece ficatul nu știe să proceseze cum trebuie, se face o supradozare”, a declarat medicul care s-a ocupat de cazul artistului.

Cine a fost Petrică Mâțu Stoian

Artistul s-a născut pe data de 18 septembrie 1960, în Izverna – Plaiul Cloșanilor, în județul Mehedinți. După ce și-a făcut debutul în cadrul emisiunii ”Tezaur Folcloric”, fiind descoperit chiar de renumita Mărioara Murărescu, Petrică Mâțu Stoian a participat la numeroase festivaluri de folclor si a câștigat numeroase premii.

(CITEȘTE ȘI: CE AVERE AVEA PETRICĂ MÂŢU STOIAN? CINE ÎL MOŞTENEŞTE PE CELEBRUL CÂNTĂREŢ)

Era angajat din 1955 la Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, iar repertoriul lui era compus din cântece folclorice de veselie, tradiții de nuntă sau de înmormântare și doine populare transmise din generație în generație.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Angela Rusu, țepuită în America de un organizator de evenimente român. Greșeala făcută de artistă
Click.ro
Angela Rusu, țepuită în America de un organizator de evenimente român. Greșeala făcută de artistă
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Test extrem pentru un model BYD: Ce s-a întâmplat când cauciucul dreapta-față a explodat la 140 km/h
Promotor.ro
Test extrem pentru un model BYD: Ce s-a întâmplat când cauciucul dreapta-față a explodat la 140 km/h
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Descopera.ro
De ce existăm? Particula care ar putea elucida misterul odată pentru totdeauna, spun fizicienii
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Primarul USR din Corbeanca, denunțat la DNA de 5 consilieri locali. Edilul e acuzat că falimentează intenționat compania de salubritate a primăriei
Gandul.ro
Primarul USR din Corbeanca, denunțat la DNA de 5 consilieri locali. Edilul e acuzat că falimentează intenționat compania de salubritate a primăriei
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani