Managerul spitalului suport-COVID din Ploiești unde a izbucnit incendiul, primele declarații: “Bolnavul era foarte agitat și, probabil, s-a produs o scânteie”

Managerul spitalului suport-COVID din Ploiești unde a izbucnit incendiul, primele declarații: “Bolnavul era foarte agitat și, probabil, s-a produs o scânteie”

Bogdan Nica, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, a declarat că incendiul s-ar fi putut declanșa din cauza unei scântei la un aparat și că unul dintre bolnavi era foarte agitat, iar din acest motiv patul a fost mișcat.

Totodată, Bogdan Nica a oferit și primele declarații despre asistenta medicală rănită grav în incendiu. Femeia are arsuri pe 40% din suprafața corporală.

“Există o autorizație parțială, pentru că în rest a trebuit să modificăm documentația. Când am venit eu manager am aflat că aici nu erau planuri. Și a trebuit să refacem planurile și să refacem documentația, mai ales după ce am modificat instalația de oxigen și am pus-o pe stocator și nu pe butelii.

Nu de la stația de oxigen se pare că a izbucnit nenorocirea, ci probabil a fost o defecțiune probabil la un aparat, un pulsoximetru, fie patul a fost mișcat, bolnavul era foarte agitat și probabil s-a produs o scânteie.

(NU RATA: INCENDIU VIOLENT LA SPITALUL DE BOLI INFECȚIOASE DIN PLOIEȘTI. DOUĂ PERSOANE AU MURIT, IAR ALTE 20 AU FOST EVACUATE)

Erau doi bolnavi cu o cantitate de oxigen acolo, e un risc asumat când tratezi cu o cantitate mare de oxigen, orice mică scânteie, sau chiar spontan, spun specialiștii, se poate aprinde oxigenul.

Infirmiera, în timp ce încerca să îi repună masca bolnavului care era foarte agitat, atunci s-a mișcat patul, a apărut o flamă, colega ei a venit cu un extinctor, a stins imediat costumul, după care au intervenit cu extinctoare în salon, a intervenit și ISU în 10 minute și incendiul s-a stins în 3 minute. A fost localizat la un singur salon. Asta mi-au spus colegii mei”, a declarat Bogdan Nica, managerul spitalului.

Incendiu la un spital suport-COVID din Ploiești

Un incendiu a izbucnit, joi dimineață, la spitalul suport COVID Movila Vulpii din Ploiești. Din nefericire, doi pacienți, de 74 și 75 de ani, nu au mai putut fi salvați. O asistentă medicală, în vârstă de 51 de ani, care a suferit arsuri pe 40% din corp a fost transportată la Spitalul Floreasca din Capitală. Din primele informații, în această secție se aflau internați 20 de pacienți, iar 15 au fost evacuați și transferați la Spitalul Județean Prahova.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Click.ro
Vedeta din România care a decis să nu-și mai cumpere haine timp de un an: „E despre mine și neputințele mele!”
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri