Ștefan Bănică, declarații emoționante despre părinţii săi: „Sunt sursa mea de energie unică”

• Vedete

Ștefan Bănică este unul dintre cei mai apreciaţi artişti din România. Interviurile cu acesta sunt extrem de rare, însă recent şi-a deschis sufletul şi a făcut dezvăluiri despre părinţii săi. 

Invitat recent în podcastul lui Mihai Morar, „Fain și simplu”, Ştefan Bănică Jr. a fost provocat să vorbească despre celebrul său tată. Vedeta de la Antena1 a mărturisit că face tot ce îi stă în putinţă ca amintirea acestuia să rămână vie.

„Eu fac tot ce ține de mine pentru a-i ține memoria vie pentru generațiile care urmează. Asta-i treaba mea vizavi de tata și nu neapărat ca fiu, ci ca coleg, pentru că merită cu prisosință”, a povestit Ştefan Bănică Jr.

În ceea ce o privește pe mama sa, artistul a detaliat: „mama este sprijinul din umbră, pentru cei care mă priviți din afară. Pentru mine a fost sprijinul principal. Dragostea mea vizavi de mama nu trebuie s-o demonstrez nimănui. Intimitatea mea vizavi de familia mea sau lucrurile extrem de personale pentru mine, care sunt ținute într-un fel în cutia lor. Sunt sursa mea de energie unică. Dacă simt nevoia să le împart, le împart, dacă vrei să mi le smulgi, n-ai să reușești”.

CITEŞTE ŞI: ȘTEFAN BĂNICĂ ARATĂ CA PE SCENĂ CHIAR ȘI ATUNCI CÂND IESE LA CAFENEA! CU CINE S-A ÎNTÂLNIT ARTISTUL

Ce spune Ştefan Bănică despre relaţia cu fiul său cel mic

Extrem de discret cu viața lui personală, Ștefan Bănică a făcut câteva dezvăluiri şi despre relaţia pe care o are cu Alexandru, mezinul familiei. Acesta a explicat cât de mult s-a bucurat de timpul pe care l-a petrecut alături de micuţul său.

„Am învățat că dacă e să cazi într-o depresie, nu te ajută la nimic. Trebuie să existe o parte plină a paharului. Care-i aia? La mine a fost faptul că am stat cu cel mic, cu Alexandru, timp pe care cu ceilalți doi, cu Violeta și cu Ștefan, n-aveam cum. Mă-ntrebam, când aș fi stat eu, cine-mi dă înapoi anii pe care nu i-am petrecut cum aș fi vrut… Ștefan are 20 de ani, Violeta are 14 ani. Cu ăsta mic am stat doi ani și jumătate și este cel mai mare câștig. Dacă n-ar fi venit pandemia asta n-aș fi atât de bogat pe cât m-a îmbogățit acest copil: să ne jucăm, să cântăm împreună, să mergem să ne plimbăm, să vorbim în mașină. Am pierdut niște concerte, am pierdut niște spectacole, niște bani, dar dacă m-ai pune să dau timpul înapoi, nu cred că aș face nicio schimbare din ultimii ăștia doi ani”, a povestit celebrul artist.

 

Sursă foto: Arhivă Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Verdictul psihologului Radu Leca, după reținerea lui Toma Cuzin: „Nu e doar un caz penal, ci un om aflat într-o luptă cu dependența”
Click.ro
Verdictul psihologului Radu Leca, după reținerea lui Toma Cuzin: „Nu e doar un caz penal, ci un om aflat într-o luptă cu dependența”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!