Ce echipă a fost eliminată de la Asia Express înainte de marea finală: ”Cel mai mare regret al meu…”

Ce echipă a fost eliminată de la Asia Express înainte de marea finală: ”Cel mai mare regret al meu...”

Mult a fost, puțin a rămas până vom afla echipa câștigătoare de la Asia Express. Din păcate pentru Lidia și Estera, finala va rămâne doar un vis, cele două surori fiind eliminate, acestea nu vor putea merge în etapa finală, care se va desfășura la Ierusalim.

Atunci când Irina Fodor a arătat piatra roșie din cufărul ales, Lidia Buble și sora sa, Estera au fost în stare de șoc. Din păcate drumul echipei formată din cele două surori s-a terminat înainte de a ajunge la Ierusalim.

,,Cea mai pare părere de rău și cel mai mare regret al meu este că s-a terminat jocul pentru noi. Mi-ar fi plăcut sa avem șansa să jucăm ultimul joc împreună. A fost cea mai frumoasă aventură a vieții noastre. Simt că mi-am trăit a doua copilărie. Am simțit că m-am întors în timpul copilăriei și mi-am dat voie să mă joc. Noi ne-am bucurat și am trăit. Ne-am făcut și prieteni. Unul dintre cele mai grele momente pentru noi a fost atunci când am mâncat capul de miel în timpul unei probe”, au declarat cele două surori imediat după eliminare.

Participarea Lidiei la emisiunea concurs a luat prin surprindere pe multă lume, însă se pare că fosta iubită a lui Răzvan Simion va încasa o sumă frumusică pentru participare. Potrivit Impact, anul acesta, cea mai bine plătită concurentă de la Asia Express pare să fie Lidia Buble.

Împreună, surorile Buble strâng câteva mii de euro doar în urma filmărilor unei singure emisiuni. Pentru două zile petrecute în fața camerei, pe traseul din Asia Express, Estera Buble câștigă 800 de euro, în timp ce sora sa reușește să ia 2000 de euro pentru o emisiune, scrie sursa mai sus citată.

Lidia Buble s-a îngrășat în timpul filmărilor la Asia Express

În cadrul uneia dintre probele de la Asia Express, concurenții au trebuit să se cântărească, iar Lidia Buble a fost surprinsă de ce a arătat cântarul.

Când s-a urcat pe cântar Lidia Buble a observat că are 58,4 kilograme, semn că de când a ajuns în Asia Express formele ei s-au mai rotunjit. Artista a declarat că la intrarea în competiție avea 53 de kilograme, fapt ce înseamnă că s-a îngrășat cu 5 kilograme.

 „Nuu! Nu cred! Și m-am urcat pe cântar și am văzut cât am pus pe mine de când am venit în Turcia. Mie mi s-a făcut rău. M-am îngrășat 5 kilograme. Leșin! Doamne ferește, 58,4 kilograme. Este enorm! Mănănc foarte mult de când am venit în Turcia, cerșesesc încontinuu”, a spus Lidia Buble la Asia Express.

Sursa foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!