Acasă » Vedete » Larisa Iordache a anunţat că se retrage din gimnastică: „Mă simt împăcată şi mulţumită cu alegerea pe care am făcut-o”

Larisa Iordache a anunţat că se retrage din gimnastică: „Mă simt împăcată şi mulţumită cu alegerea pe care am făcut-o”

De: Cancan 17/12/2021 | 13:05

Larisa Iordache a anunţat că se retrage din gimnastică. Sportiva în vârstă de 25 de ani a dezvăluit acest lucru pe reţelele de socializare. Deşi a reuşit să îi ia pe fanii săi prin surprindere, aceştia i-au respectat alegerea şi i-au transmis că o vor susţine în continuare. La rândul său, tânăra a ţinut să le mulţumească acestora pentru tot sprijinul acordat de-a lungul timpului.

Larisa Iordache este una dintre cele mai iubite sportive din țara noastră. Tânăra i-a făcut mândrii pe români cu numeroasele titluri obţinute la competiţii, este campioană, medaliată olimpică, mondială și europeană la gimnastică.

„Mă simt împăcată şi mulţumită cu alegerea pe care am făcut-o”

Recent, aceasta a reuşit să îşi emoţioneze fanii, după ce a anunţat faptul că se retrage. Într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare, aceasta le-a arătat admiratorilor săi mai multe imagini cu ea din cariera sportivă, iar în dreptul lor a scris și un mesaj. Mai exact, şatena a povestit cu ce a rămas din cei 20 de ani petrecuți în sala de gimnastică.

„Cazi, dar te ridici! Azi este nimeni, insa maine este campionul lumii. Totul este o alegere, o alegere de a fi cel mai bun pentru tine si in sufletul tau. Asta am invatat in cei 20 de ani pe care i-am petrecut in sala de gimnastica. Azi inchei acest capitol frumos din viata mea. Ma simt impacata si multumita cu alegerea pe care am facut-o! Este timpul pentru o viata normala si un pic mai linistita.

Am pus cipicii deoparte, costumul in dulap si tot ce am trait pana acum intr-un sertar micut acolo in inima si mintea mea. As vrea sa spun multe, insa nu imi pot aduna cuvintele pentru o singura postare. Vreau sa stiti ca va apreciez pe voi, cei ce ma urmariti cu drag, imi scrieti si imi transmiteti ganduri pozitive’, a scris Larisa Iordache pe Instagram.

CITEŞTE ŞI: LARISA IORDACHE: ”NU AM PUTUT SĂ MĂ RIDIC DIN PAT”. PRIMELE DECLARAȚII ALE GIMNASTEI DUPĂ CE A SUFERIT A ȘAPTEA OPERAȚIE LA GLEZNĂ

În încheierea mesajului, Larisa Iordache a ţinut să le mulţumească celor care au fost alături de ea în tot acest timp. De asemenea, a anunţat faptul că un nou capitol din viaţa sa este pe care să înceapă.

„Și vreau sa multumesc persoanelor ce chiar mi-au dorit binele macar o data in acesti 20 de ani de cand am inceput gimnastica! Un nou capitol este gata sa inceapa odata cu noul an! Iubire pentru toata lumea!’, a conchis sportiva.

 

Sursă foto: Instagram

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de dragoste ca în filme
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din imaginile cu ea dezbrăcată!
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din...
Ea e actrița din filme INTERZISE care s-a logodit cu un sportiv celebru!
Ea e actrița din filme INTERZISE care s-a logodit cu un sportiv celebru!
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și intră într-o relație amoroasă
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă prin fața unui TIR
O femeie din Iași a păcălit moartea, după ce a vrut să traverseze în grabă...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au fost rase de pe hartă pentru proiectul NEOM
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Vești bune despre Florin Piersic. Medicii de la Spitalul ”Foișor” au facut anunțul: ”Se alimentează și bea lichide singur”
Vești bune despre Florin Piersic. Medicii de la Spitalul ”Foișor” au facut anunțul: ”Se alimentează...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două femei”?  „Noi, bărbații, suntem de două feluri, care facem și care nu recunoaștem.”
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
Ce televizor poți cumpăra cu doar 405 Lei de la ALTEX resigilate?
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Condimentul care îmbunătățește sănătatea creierului. E foarte ieftin, se vinde chiar și cu 2.30 de lei
Condimentul care îmbunătățește sănătatea creierului. E foarte ieftin, se vinde chiar și cu 2.30 de...
De ce e bine să pui mălai și zahăr în grădină. Soluția naturală și ieftină care te scapă de un mare dăunător și îți salvează recolta
De ce e bine să pui mălai și zahăr în grădină. Soluția naturală și ieftină...
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Anunţul despre Maria Ciobanu a fost făcut din SUA de Bebe Mihu, soţul Mariei Dragomiroiu
Anunţul despre Maria Ciobanu a fost făcut din SUA de Bebe Mihu, soţul Mariei Dragomiroiu
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Vis spulberat pentru Halep. S-a terminat. Cutremur în circuitul WTA
Vis spulberat pentru Halep. S-a terminat. Cutremur în circuitul WTA
Terenuri în centrul Capitalei, la preț de chilipir. ANAF scoate la licitație bunurile Elenei Udrea
Terenuri în centrul Capitalei, la preț de chilipir. ANAF scoate la licitație bunurile Elenei Udrea
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV, pentru cele 17 săptămâni la SURVIVOR All Stars
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV,...
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor:
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
Florin Piersic deține o mulțime de titluri de cetățean de onoare. Orașele care i-au oferit această distincție
Florin Piersic deține o mulțime de titluri de cetățean de onoare. Orașele care i-au oferit...
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie arhitecturală, acum a ajuns o ruină, iar turiștii au ajuns să evite locul
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie arhitecturală, acum a...
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul- Update
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Medicii iau în calcul să...
×