Anda Adam, vacanță cu peripeții. Artista a rămas blocată în vârful muntelui

Anda Adam, vacanță cu peripeții. Artista a rămas blocată în vârful muntelui
Ce a pățit Anda Adam în vacanță? Sursă foto: Instagram.com

Întâmplările se țin în lanț pentru Anda Adam care se află în acest moment la munte alături de grupul de prieteni, de iubit, dar și de fiica sa. La scurt timp după ce a avut o altercație cu o altă turistă, astăzi, artista a rămas în vârful muntelui și a trebuit să sune la salvamont ca să poată coborî.

Anul acesta, Anda Adam își petrece sărbătorile de iarnă în Poiana Brașov. Alături de cântăreață se află și Yosif Eudor Mohaci, iubitul ei, dar și fiica sa, Evelin. Dar se pare că aceștia nu au avut parte de liniște, deoarece și-au făcut apariția și câteva evenimente neplăcute.

CITEȘTE ȘI: ANDA ADAM, PRIMA REACŢIE DUPĂ SCANDALUL CARE S-A LĂSAT CU BĂTAIE ÎN POIANA BRAŞOV

Anda Adam a apelat la Salvamont

Cântăreața a petrecut o zi întreagă pe derdeluș, iar în momentul în care aceasta a vrut să pornească către hotel, a aflat că nu se mai poate deplasa din cauza vremii. Aceasta a rămas înzăpezită în vârful muntelui și a fost nevoie de intervenția salvamontiștilor.

Artista a povestit totul pe Instagram, dar nu a fost deloc dezamăgită de toată situația, ba din contră, aceasta a fost încântată de faptul că a va bifa o nouă experiență inedită: să se plimbe cu utilajele de deszăpezire ale autorităților.

”Noi am rămas aici blocați, sus. Așteptăm să vină să ne coboare cu ceva mare, un utilaj. E în urcare, sperăm că ajunge la noi, că dacă nu am rămas aici, dar a meritat derdelușul”, a povestit Anda Adam pe pagina sa de Instagram.

Anda Adam s-a distrat, chiar dacă a rămas blocată în vârful muntelui Sursă foto: Instagram.com

Anda Adam s-a luat la bătaie cu o altă femeie

Primul incident al cântăreței, ce a avut loc chiar în noaptea de Ajun, a fost cel în care blondina s-a luat la ceartă cu o turistă. A fost chiar nevoie de intervenția agenților de poliție, care după ce au venit la fața locului au găsit-o pe Anda Adam cu zgârieturi pe față.

”La data   de 24 decembrie 2021, în jurul orei 15:10, Poliţia Staţiunii Poiana Braşov a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că, în interiorul unei societăţi în regim hotelier situate pe raza Staţiunii Poiana Braşov din judeţul Braşov, are loc un conflict spontan între două persoane de sex feminin.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au identificat persoanele implicate.  În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări, în rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovirea sau alte violenţe”, instrumentat sub coordonarea unităţii de parchet competente, în care se va propune soluţie legală la finalizarea anchetei”, a transmis Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

VEZI ȘI: ANDA ADAM, PRIMA APARIȚIE TELEVIZATĂ ALĂTURI DE LOGODNICUL ȘI FIICA EI. MICUȚA EVELIN ÎI SPUNE ”TATI” BĂRBATULUI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața: „Nu mă gândesc să revin în țară”
FOTO. Iubita lui Giani Kiriță a renunțat la sutien la plajă și a atras toate privirile
Prosport.ro
FOTO. Iubita lui Giani Kiriță a renunțat la sutien la plajă și a atras toate privirile
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Valentina Pelinel, dezvăluiri despre viața cu trei copii: „Încă vreau și timp cu soțul meu”
Click.ro
Valentina Pelinel, dezvăluiri despre viața cu trei copii: „Încă vreau și timp cu soțul meu”
Cine va fi nașul de cununie a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Când va avea loc ceremonia
Digi 24
Cine va fi nașul de cununie a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Când va avea loc ceremonia
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Digi24
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Scandalurile se țin lanț în TVR. Fosta directoare, Doina Gradea, se ceartă cu deputatul PNL Alexandru Muraru, după ce acesta a atacat-o în repetate rânduri pe Sorina Matei
Gandul.ro
Scandalurile se țin lanț în TVR. Fosta directoare, Doina Gradea, se ceartă cu deputatul PNL Alexandru Muraru, după ce acesta a atacat-o în repetate rânduri pe Sorina Matei
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Mediafax Italia
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!
Mediafax Spania
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!