Cât de îndrăgostită e Laura Cosoi de soțul ei, la șase ani de la nuntă. I-a dăruit două fetițe și urmează a treia, iar acum…

Orice bărbat și-ar dori o asemenea soție! Laura Cosoi îl idolatrizează pe soțul ei și nu se ferește să o recunoască! CANCAN NEWS are declarațiile înduioșătoare ale actriței!

În 2015, Laura Cosoi și Cosmin își uneau destinele în fața lui Dumnezeu, iar, mai apoi, familia lor se mărea cu două fetițe. Acum, actrița urmează să dea naștere celui de-al treilea copil, tot o fetiță, iar fericirea din sufletele lor este imensă.

Laura Cosoi urmează să devină, din nou, mamă (Foto: CANCAN.RO)

„Pentru Cosmin nu există altă viață și altă preocupare decât familia: totul este pentru noi! Iubirea, gândurile, grija, munca lui, totul e pentru noi! Pur și simplu, el trăiește pentru noi și se încarcă din viața trăită alături de noi”, a spus Laura Cosoi pentru Formula As.

(VEZI ȘI: LAURA COSOI, ÎNSĂRCINATĂ PENTRU A TREIA OARĂ. “CE DAR MINUNAT ESTE VIAȚA”)

„Cosmin e și un om foarte bogat emoțional”

Mai mult decât atât, actrița susține că fără soțul ei n-ar putea rezista, asta pentru că ea este responsabilă de partea emoțională, iar el de cea rațională.

„Și mai e ceva special: acolo unde eu mă bazez pe instinct și pe emoție ca lucrurile să-mi iasă bine, el aplică logica și unele calcule matematice și rezultatul este la fel de bun (…) Neașteptat, fiind un om analitic și lucid, Cosmin e și un om foarte bogat emoțional, foarte cald și iubitor și care știe să-și comunice pe deplin sentimentele”, a adăugat Laura Cosoi, pentru sursa citată.

Alte noutăți la CANCAN NEWS

Nici nu a început bine 2022, că Dorian Popa întâmpină serioase probleme de sănătate! Dacă, anul trecut, suferea o intervenție la nas, acum, artistul trebuie să se opereze din nou.

Dorian Popa, mereu optimist (Foto: CANCAN.RO)

CANCAN NEWS are detalii despre starea cântărețului.

Iar Andreea Bănică este hotărâtă să se lase pe mâinile medicului estetician. Deși, până acum, a negat că ar fi „atinsă” de bisturiu, anul acesta pare să vină cu schimbări în acest sens.

Andreea Bănică ia în calcul două intervenții estetice în 2022 (Foto: CANCAN.RO)

Ce îmbunătățiri dorește să-și facă Andreea, aflați de la CANCAN NEWS.

(NU RATA: ANDREEA BĂNICĂ NU A “STRICAT” O MASCĂ PE NOUL LOOK)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!