Acasă » Trending » Adela Popescu a făcut astăzi anunțul: „Eu și Radu Vâlcan am luat o decizie importantă”

Adela Popescu a făcut astăzi anunțul: „Eu și Radu Vâlcan am luat o decizie importantă”

De: Eliza Popescu 10/01/2022 | 19:43
Adela Popescu a făcut astăzi anunțul: Eu și Radu Vâlcan am luat o decizie importantă

Pe rețelele de socializare, Adela Popescu și Radu Vâlcan au făcut un anunț special care ar putea fi interpretat chiar sub forma unei lecții!

Timpul petrecut cu oamenii dragi este unul extrem de prețios. Fiecare clipă în care nu ești în compania unui om pe care îl iubești este o clipă care se irosește. Lucru pe care, sub o formă sau alta, îl transmite și prezentatoarea TV Adela Popescu. Ea și soțul ei, Radu Vâlcan, au luat o decizie personală, importantă, dar care, în timp, îmbunătățește experiența familială. Cei doi vor pune deoparte telefoanele mobile, câte două ore, zilnic, iar timpul acela îl vor investi în atenția pe care o vor dărui atât lor, cât și copiilor.

”Scumpeteo, vorbește acum cât mai poți! ?
Să știți că eu și @raduvalcan am luat o decizie importantă. Sperăm să reușim.
Începând de astăzi, după 16:00, adică din momentul în care ajung copiii acasă, două ore, telefoanele noastre vor sta pe silent la distanță de noi. Vrem ca măcar DOUĂ ORE dintr-o zi atenția noastră TOATĂ să fie îndreptată unii către alții. Știu că pare puțin, ne dorim să mai creștem intervalul, dar o luăm ușor. Mai era ceva pe listă pentru anul ăsta, dar hai măcar asta să realizăm. ? Voi ce “ajustări” v-ați propus?”, este mesajul scris de Adela Popescu pe Instagram, astăzi.

Citește și CE PLANURI ARE ADELA POPESCU PENTRU NOUL AN. VEDETA LE-A DEZVĂLUIT TOTUL FANILOR

Adela Popescu a revenit pe micile ecrane la o lună și jumătate de la naștere

După doar o lună și jumătate după ce l-a adus pe lume pe cel de-al treilea băiețel al ei și al lui Radu Vâlcan, Adela Popescu a decis să se întoarcă pe micile ecrane. Micuțul Adrian este pe mâini bune, astfel că prezentatoarea TV nu are motive de îngrijorare.

Vedeta se împarte între job și copii, iar totul pare să meargă ca pe roate: ”M-ați tot întrebat cum mă descurc și trebuie să vă spun că momentan este neașteptat de bine. Ăsta mic îmi face surprize în fiecare zi, la modul că se trezește mereu înainte să plec de acasă și trebuie să-l alăptez, a acceptat biberonul din prima zi, nu i-a plăcut în mod deosebit, dar l-a acceptat. La ceilalți doi s-a întâmplat mai greu asta. Copiii merg la grădiniță, vin la ora patru, deci am și vreo două ore și jumătate de când ajung acasă și până vin ei să îmi revin, de obicei dorm la prânz. Deci, totul este bine”, a spus Adela Popescu pe Instagram.

Sursă foto: Facebook

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București Activează în presa online de mai bine de 5 ani Din anul 2019 face parte din grupul de presă Gândul Media Network
Parteneri
Meseria, la mare căutare pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, care DISPARE de tot în România
Meseria, la mare căutare pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, care DISPARE de tot în România
FOTO. Manechinul a vrut să atragă atenția burlacilor milionari de la Miami și a apărut așa în public! „Ești bolnavă?”
FOTO. Manechinul a vrut să atragă atenția burlacilor milionari de la Miami și a apărut...
Tabloidele AU PRINS-O în fapt! Ce a FĂCUT fosta lui Dorian Popa cu trei bărbați: TOTUL a apărut pe net
Tabloidele AU PRINS-O în fapt! Ce a FĂCUT fosta lui Dorian Popa cu trei bărbați:...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
O zodie va fi lovită de o lecție karmică puternică. Va plânge cu lacrimi amare și va trebui să-și plătească greșelile din trecut
O zodie va fi lovită de o lecție karmică puternică. Va plânge cu lacrimi amare...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
O femeie s-a dus la spital pentru investigații, dar a aflat că este deja moartă. Iar neplăcerile au continuat să apară
O femeie s-a dus la spital pentru investigații, dar a aflat că este deja moartă....
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără o mână
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”! Bărbatul are 57 de ani și locuiește la țară
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența dintre noi două este că eu am căutat atenția unui singur bărbat, nu la 3.”
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Amestecul banal care te scapă de insomnii. Poți să adormi mai repede cu doar două ingrediente
Amestecul banal care te scapă de insomnii. Poți să adormi mai repede cu doar două...
Zodiile care vor străluci în Săptămâna Luminată 2024. Patru nativi intră sub protecție divină
Zodiile care vor străluci în Săptămâna Luminată 2024. Patru nativi intră sub protecție divină
Marcel Pavel a fost la un pas de moarte. Ce i s-a întâmplat marelui artist
Marcel Pavel a fost la un pas de moarte. Ce i s-a întâmplat marelui artist
Scandal de proporţii după ce Gabriela Cristea nu a livrat cozonacii comandaţi de zeci de persoane: Nici nu ați avut bunul simț să vă țineți telefonul deschis
Scandal de proporţii după ce Gabriela Cristea nu a livrat cozonacii comandaţi de zeci de...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Semnal de alarmă: Antisemitismul creşte dramatic la nivel mondial
Semnal de alarmă: Antisemitismul creşte dramatic la nivel mondial
ADIO, maestre! A murit Căpitanul din Titanic și Regele din Stăpânul Inelelor
ADIO, maestre! A murit Căpitanul din Titanic și Regele din Stăpânul Inelelor
Sappho, cea mai cunoscută lesbiană din istorie, s-a sinucis din dragoste pentru un bărbat
Sappho, cea mai cunoscută lesbiană din istorie, s-a sinucis din dragoste pentru un bărbat
Tatăl Alinei Apostol, închisă într-un penitenciar din China, declarații SFÂȘIETOARE: ”Copilul meu moare acolo câte puțin, în fiecare zi”
Tatăl Alinei Apostol, închisă într-un penitenciar din China, declarații SFÂȘIETOARE: ”Copilul meu moare acolo câte...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat!...
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Tradiții și obiceiuri pentru a doua zi de Paște: Ce este bine să faci în Lunea Albă
Tradiții și obiceiuri pentru a doua zi de Paște: Ce este bine să faci în...
Scandal imens între frații Viziru. S-au bătut din cauza unei fete: „Ei, și în secunda doi m-am trezit la podea, ca la judo”
Scandal imens între frații Viziru. S-au bătut din cauza unei fete: „Ei, și în secunda...
Vești bune de la BRD pentru toți românii care primesc pensia pe card. Au acum și aceste beneficii
Vești bune de la BRD pentru toți românii care primesc pensia pe card. Au acum...
Ce zodii au noroc în luna mai. Cum afli ziua norocoasă în 2024, în funcție de zodie
Ce zodii au noroc în luna mai. Cum afli ziua norocoasă în 2024, în funcție...