„M-am dus la psihoterapie pentru că am crezut că sunt un impostor!” Marius Moga a fost supranumit ”Micul Hozart”, iar pentru asta a cerut ajutor specializat!

Marius Moga a compus mereu cu o foarte mare ușurință, iar acest aspect l-a făcut, la un moment dat, să se îndoiască de talentul său. Simțea că este impostor și că oamenii îl plătesc degeaba. Nu a fost așa, dar a avut nevoie de ajutorul psihoterapiei pentru a înțelege acest lucru. CANCAN NEWS are declarațiile făcute de artist!

Drumul în muzică a lui Marius Moga a început în 2000, când a venit de la Alba Iulia în Capitală la invitația lui Adi Sînă. Lucrurile au început să se lege și treptat Moga a devenit un om important în industria muzicală. Făcea hit-uri pe bandă rulantă, era apreciat și iubit, dar, cu toate acestea, simțea că e ceva în neregulă cu el.

Succesul l-a „lovit” așa cum nu se aștepta

Ușurința cu care făcea muzică începuse să nască nesiguranță și astfel artistul ajungea la psiholog pentru a înțelege ce se întâmplă cu el.

„Eu am considerat întotdeauna că prima piesă pe care am avut-o No. 1 era cea mai slabă, și anume > de la Akcent. Motivul pentru care am făcut asta este că atunci când faci foarte multe piese te apucă un sindrom al impostorului și ai impresia că o faci prea ușor și ăștia cumpără tot ce faci tu.

Marius Moga vorbește despre cum se simțea la începutul carierei/ Sursă foto: arhivă CANCAN.RO

M-am dus la psihoterapie și am zis că > E ceva ce te afectează! Ai impresia că păcălești niște oameni, dar ție de fapt îți iese foarte ușor ceea ce faci. O faci cu drag și pasiune! Iar eu aveam impresia că o făceam prea ușor”, a declarat Marius Moga în podcast-ul lui Gojira.

CITEȘTE ȘI:  MARIUS MOGA, DEZVĂLUIRI DESPRE PĂRINŢII SĂI: „S-A TOT VEHICULAT ACEASTĂ IDEE CONFORM CĂREIA…”

Alte subiecte incendiare la CANCAN NEWS

Era model și lucra în marketing, însă spera să ajungă actriță! Alina Pușcaș dezvăluie cum a reușit să obțină rolul principal din telenovela „Narcisa Sălbatică”, fără pic de experiență, dar și ce sentimente o încearcă atunci când se gândește la acel moment.

Alina Pușcaș, în vacanță/ Sursă foto: Instagram.com

VEZI ȘI: ALINA PUȘCAȘ ŞI-A ÎNDEPLINIT O MARE DORINŢĂ. CE PASIUNE ASCUNSĂ ARE VEDETA

Iar TJ Miles nu câștigă bani doar din activitatea de pe online! Controversatul concurent de la „Survivor România 2022” a încercat să inoveze pe piața business-urilor.
Ce afaceri are TJ Miles/ Sursă foto: Instagram.com

NU RATA: TJ MILES A FOST ARESTAT. AVEA ASUPRA SA O CANTITATE MARE DE COCAINĂ ȘI MARIJUANA

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursă foto: Instagram.com

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fostul milionar Irinel Columbeanu i-a făcut fiicei zestre, în secret? Ce va moșteni, de fapt, Irinuca: „Asta e averea lui”
Click.ro
Fostul milionar Irinel Columbeanu i-a făcut fiicei zestre, în secret? Ce va moșteni, de fapt, Irinuca: „Asta e averea lui”
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
Gandul.ro
Călin Georgescu, eliberat și pus sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul din dosar se ridică la 1,1 milioane de euro. DIICOT contestă decizia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!