Ce „compromisuri” a făcut Sebastian Dobrincu pentru succes. Cel mai tânăr milionar din Silicon Valley își dezvăluie „rețeta”

Cel mai tânăr milionar din Silicon Valley divulgă secretul succesului. Sebastian Dobrincu povestește cât de greu i-a fost să se adapteze la plecarea în Statele Unite ale Americii, cum și-a gestionat problemele financiare de atunci, dar și ce dificultăți a întâmpinat în cariera de antreprenor.

Sebastian Dobrincu are o avere estimată la peste două milioane de dolari. La cei 23 de ani ai săi, faima pare să nu îl controleze pe românul care nu uită de unde a plecat, dar și în ce momente a simțit că îi este greu cu adevărat.

„Trebuia să mă descurc de unul singur într-o țară străină, la 17-18 ani”

Originar din Botoșani, IT-istul a ajuns la o vârstă fragedă în Statele Unite, moment pe care îl marchează ca fiind dificil, pentru că a luat totul de la zero printre străini și a avut probleme financiare. Până la urmă s-a descurcat foarte bine, reușind să pună pe picioare un adevărat imperiu.

Sebastian Dobrincu, în aceeași barcă cu Ioana Ignat (Foto: CANCAN.RO)

(VEZI ȘI: CEL MAI TÂNĂR MILIONAR DIN SILICON VALLEY ȘI FINALISTA DE LA VOCEA ROMÂNIEI, UN CUPLU CA LA HOLLYWOOD)

“Perioade grele au fost, dar cea mai grea perioadă a fost clar când m-am mutat în New York prima oară și trebuia să mă descurc de unul singur într-o țară străină, la 17-18 ani cât aveam, pe propriile economii, într-o țară în care nu cunoșteam pe nimeni și să văd cum mă descurc. Aia a fost o perioadă grea!”, a povestit Sebastian Dobrincu în podcastul lui Radu Țibulcă.

Ce mai puteți vedea la CANCAN NEWS

Carmen Tănase și-a dezvăluit cele mai mari temeri! Ce lucruri o sperie pe actriță, dar și cum a ajuns să își compare semenii cu animalele, aflați de la CANCAN NEWS!

Carmen Tănase își dezvăluie marile temeri (Foto: CANCAN.RO)

(NU RATA: CARMEN TĂNASE REFUZĂ SĂ SE VACCINEZE! CE MESAJ A TRANSMIS)

Iar Andi Moisescu le răspunde curioșilor! Ce se întâmplă cu tricourile imprimate pentru fiecare emisiune, dar și cine compune mesajele cu substrat pe care le poartă prezentatorul?

Andi Moisescu povestește ce se întâmplă cu celebrele sale tricouri „cu mesaj” (Foto: Facebook)

CANCAN NEWS vă oferă povestea hainelor consacrate de moderatorul de la Pro TV.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Furnicuțele” lui Cătălin Măruță, subiect în emisiunea originală din Spania! Ce a spus Pablo Motos despre succesul din România
Click.ro
„Furnicuțele” lui Cătălin Măruță, subiect în emisiunea originală din Spania! Ce a spus Pablo Motos despre succesul din România
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Conducerea PNL amenință parlamentarii liberali cu excluderea din partid dacă nu vor vota Guvernul Mureșan. Ordinele stricte transmise de „aripa Bolojan”
Gandul.ro
Conducerea PNL amenință parlamentarii liberali cu excluderea din partid dacă nu vor vota Guvernul Mureșan. Ordinele stricte transmise de „aripa Bolojan”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!