Daniela a fost adoptată de o familie din Italia, dar acum își caută părinții biologici. Voi știți cine sunt?

Daniela a fost adoptată de o familie din Italia, dar acum își caută părinții biologici. Voi știți cine sunt?

Povestea de viață a Danielei începe pe 11 martie 1995, la Buzău, acolo unde a venit pe lume. Însă, destinul avea să îi pregătească tot felul de încercări, încă de la o vârstă fragedă. 

La numai doi ani, fetița cu ochi de catifea neagră a fost încredițată unui orfelinat, unde a rămas timp de doi ani. Abia la patru ani și-a cunoscut familia care a adoptat-o și a iubit-o așa cum orice copil merită iubit.

Însă, faptul că nu își cunoaște rădăcinile, o pune mereu pe gânduri. Așadar, Daniela îşi doreşte să îşi cunoască familia biologică, mai ales că ştie că are şase fraţi!

Iată mesajul Danielei

Iată mesajul Danielei, postat pe pagina de Facebook ”The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”.

”Am așteptat atât de mult această zi să vă pot spune și eu povestea mea, deși am mari emoții, incerc să le stăpânesc si sper din tot sufletul meu să am un final fericit. Numele meu la naștere a fost GHEORGHE DANIELA sunt născută pe data de 11 Martie 1995 la BUZĂU si adoptată dintr-un orfelinat din BUCURESTI. Sunt aici în căutarea părinților mei și a celor 6 frățiori. Din actele pe care le dețin reiese că părinții mei se numesc GHEORGHE RODICA și GHEORGHE VASILE, dar nu știu de ce într-una dintre hârtii este scris numele mamei CODINA. 

Până la 2 ani am crescut cu ei, după care am crescut la orfelinat până la 4 ani. Mai apoi am fost adoptată în Italia de o familie minunată care m-a iubit mai mult decât orice pe lume. De când am aflat despre destinul meu, am fost mereu curioasā sā-i cunosc pe pārintii și pe frații mei. Nu știu dacă și ei se gândesc la mine așa cum mă gândesc eu, dar tare mult mi-aș dori să îi gāsesc, poate undeva într-un colț de lume există și familia mea, sau cineva care să-i cunoască.De aceea vă rog frumos să DISTRIBUIȚI anunțul meu cu toții sperând ca într-o bunā zi o să trăiesc și eu ca toți ceilalți copii acele clipe magice de neuitat. Vă mulțumesc tuturor!”, este mesajul tinerei, postat pe rețeaua de socializare.

Voi știți cine sunt părinții ei?

Sursa foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Prosport.ro
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Click.ro
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Cum l-ar fi „menajat” Comisia de Etică a Universității din Iași pe fiul lui Tudorel Toader. Judecătoarea arată în motivare că victimele ar fi fost certate de membrii comisiei: „Nimeni nu vă crede”
Gandul.ro
Cum l-ar fi „menajat” Comisia de Etică a Universității din Iași pe fiul lui Tudorel Toader. Judecătoarea arată în motivare că victimele ar fi fost certate de membrii comisiei: „Nimeni nu vă crede”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani