Laura Cosoi, probleme cu cea de-a treia sarcină. “Stare de greață continuă. Ghimbirul a fost depășit de situație”

Laura Cosoi va deveni, peste câteva săptămâni, mămică pentru a treia oară. Sarcina din prezent nu a fost, însă, la fel de ușoară ca primele două. Actrița a dezvăluit că până și ghimbirul, care era aliatul ei, a fost depășit de situație.

Laura Cosoi a dezvăluit că deși nu a fost nevoită să stea la pat, s-a confruntat cu grețuri continue, de dimineața până seara. Nici măcar ghimbirul nu a reușit să o ajute, cum s-a întâmplat la precedentele sarcini.

“Dacă primele două sarcini au fost cumva asemănătoare, de dată asta a fost diferit, în sensul că în primul trimestru mi-a fost mai rău. Nu am stat la pat, am putut să-mi văd de treaba, dar a trebuit să suport o stare de greaţă continuă. Culmea, asta nu se întâmplă de dimineaţă, ci de pe la 12 până seară, când mă culcăm. Iar dacă în trecut ghimbirul era aliatul meu, acum chiar şi ingredientul asta minune a fost frecvent depăşit de situaţie. Dacă mâncăm îmi era greaţă, dacă nu mâncăm, la fel”, a spus Laura Cosoi, conform okmagazine.ro.

(VEZI AICI: LAURA COSOI, DEZVĂLUIRI DESPRE ÎNCEPUTURILE RELAŢIEI CU COSMIN CURTICĂPEAN: „MI SE PĂREA ABSOLUT SAVUROS…”)

Licoarea care a salvat-o pe Laura Cosoi

În ciuda problemelor, Laura Cosoi a reușit să se împartă între viața de familie și carieră. Limonada cu ananas a ajutat-o enorm să scape de senzațiile neplăcute.

“Au fost momente destul de delicate, pentru că am avut repetiţii şi am fost şi în turneu prin ţară. Aşa că am încercat să gestionez situaţia cât am putut de bine că să nu mi se facă rău pe-acolo, pe unde eram. Avem tot timpul ceva la mine să ronţăi şi de dată asta m-am descurcat bine cu limonadă cu ananas. Mâncăm felii de ananas, beam compot de ananas şi îl combinăm şi cu lămâie”, a mai spus Laura Cosoi.

(NU RATA: CUM ARATĂ LAURA COSOI, ÎN LUNA A CINCEA DE SARCINĂ? VEDETA VA DEVENI MAMĂ PENTRU A TREIA OARĂ)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!