Au rămas interziși când au văzut-o pe Elena Udrea! CANCAN.RO are imaginile momentului! Ce a făcut fostul ministru înainte de a fugi din țară

Condamnată la șase ani de închisoare în dosarul ”Gala Bute”, Elena Udrea a fost de negăsit imediat ce s-a dat sentința. În Bulgaria au descoperit-o, însă, oamenii legii din țara vecină, iar fostul deputat, ministru și șef al Cancelariei Prezidențiale avea să ajungă în arestul Poliției de Frontieră Petrici (Vezi AICI detalii). Ce a făcut, însă, fosta mână dreaptă a lui Traian Băsescu în zilele premergătoare sentinței definitive? CANCAN.RO are imaginile și detaliile și vi le prezintă, în exclusivitate.

Un semn de neliniște nu a dat Elena Udrea, deși urma pentru ea ziua în care magistrații îi puteau schimba, în rău, viața. Ceea ce avea să se întâmple: a fost condamnată la șase ani de închisoare, în dosarul ”Gala Bute”. Dar să revenim la intențiile fostului șef al Cancelariei Prezidențiale. Cu doar câteva zile înainte, Elena Udrea avea să iasă la plimbare prin parcul Herăstrău, alături de iubitul ei, Adrian Alexandrov.

(CITEȘTE ȘI: CE S-A ÎNTÂMPLAT CU ELENA UDREA, ÎN PRIMA NOAPTE DE AREST? A FOST PRINSĂ ÎN BULGARIA, DUPĂ CE A FOST DATĂ ÎN URMĂRIRE GENERALĂ

Elena Udrea și Adrian Alexandrov, la plimbare, de mână, prin parcul Herăstrău (Foto: CANCAN.RO)

S-a plimbat prin parc, apoi și-a dus fetița la grădiniță! Nimic nu prevestea fuga din țară

Cei doi au afișat mine zâmbitoare și pline de optimism când au călcat pragul unui restaurant din zonă, unde au gustat câte ceva. Dar nu ăsta le era planul. O plimbare de durată își propuseseră, ceea ce avea să se și întâmple, mai ales că vremea te-ar fi ”ucis” dacă-ți permiteai s-o pierzi, stând în casă. De mână s-au plimbat, la pas mărunt, printre alei, cei doi, ca și cum ar fi fost zilele de iubire cu fluturi în stomac.

Alți ”pasageri” ai parcului i-au remarcat, iar curiozitatea nu și-au putut-o înfrâna. Elena Udrea și al ei iubit, alături de care are o fetiță, Eva Maria, de trei ani, au ”pierdut” ceva timp în Herăstrău, dar a meritat. S-au retras, apoi, tot cu pași mici, spre casă.

(NU RATA: ELENA UDREA, MESAJ SUBLIMINAL? CE SCRIA PE TRICOUL PE CARE L-A PURTAT ÎN ZIUA ÎN CARE A FOST PRINSĂ DE POLIŢIE)

Elena Udrea și Adrian Alexandrov părăsesc parcul Herăstrău (Foto: CANCAN.RO)

Elena Udrea avea să-și facă o ultimă apariție, chiar cu o zi înainte ca instanța să-i dea cruntul verdict, condamnarea la închisoare. Și-a dus micuța la grădiniță. A fost la fel de zâmbitoare și stăpână pe ea. A vrut, se pare, să lase impresia că nu premeditează plecarea din țară. Asta cu atât mai mult cu cât, cu câteva zile înaintea termenului final, Elena Udrea chiar declara motivul pentru care, în timpul procesului, nu este indicat să dispară din țară. Doar că s-a ”răzgândit” și, la scurt timp după ce a fost condamnată, s-a aflat că fostul ministru trecuse în Bulgaria, de unde ar fi intenționat să ajungă în Grecia.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Click.ro
Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Gandul.ro
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util