Actriţa Diana Sar, dezvăluiri neaşteptate despre prima ei scenă de amor: „Partenerul meu m-a făcut să mă simt foarte bine”

Diana Sar este una dintre cele mai apreciate actriţe din România. Rolul din serialul „Vlad” de la PRO TV i-a adus celebritatea şi de asemenea pictorialele sexy în care a apărut i-au adus tot mai multă popularitate. Recent, în cadrul unui interviu, bruneta a vorbit despre prima secenă de amor pe care a jucat-o într-un film.

Diana Sar este o persoană sinceră care a spus întotdeauna lucrurilor pe nume.

După terminarea serialului „Vlad”, tânăra a fost nevoită să se reorienteze în carieră. De atunci, bruneta a decis să revină la cariera de model, ba mai mult a participat la mai multe pictoriale sexy. Cu toate acestea, tânăra a recunoscut faptul că pe platourile de filmare a avut multe emoții, mai ales când avea scene de amor.

VEZI ŞI: DIANA SAR, DECLARAŢII NEAŞTEPTATE DESPRE VIAŢA SENTIMENTALĂ: „ÎNCĂ NU AM ÎNTÂLNIT FEMEIA CU CARE SĂ ÎMI DORESC SĂ CREEZ O RELAȚIE”

Recent, în cadrul unui interviu a fost întrebată dacă are emoții atunci când filmează scene de amor.

Fără să stea prea multe pe gânduri Diana a spus: „Îmi place, m-a provocat mult. Dar ce m-a provocat foarte tare este și o scenă de amor, prima mea scenă de amor. Are nuditate cât să poată fi dată la cinema, dar pot să spun că a fost destul de grea secvența.De fapt, nu neapărat grea, dar eu aveam mari emoții pentru că era prima oară. Din fericire, am avut parte de o echipă care m-a făcut să mă simt bine și de partenerul meu, Iosif Paștina, care m-a făcut să mă simt foarte bine și nu a fost niciun moment groaznic, dar eram un pic emoționată de faptul că trebuie să mimez acolo. Nu știu, parcă e diferit în momentul când ești actriță, față de scena aia cumva”, a declarat Dian Sar pentru EGO.ro.

A renunțat la cariera de model internațional pentru a deveni actriță

Diana Sar a dezvăluit în urmă cu ceva timp faptul că a avut parte de un moment decisiv și important în viața sa. Mai exact, bruneta a ales între cariera de model internațional și cariera de actriță. În cele din urmă, tânăra şi-a dat seama că actoria este, de fapt, cea mai mare iubire a vieții sale.

”Momentul în care am decis să merg la castingul pentru serialul “VLAD”. Eu urma să plec din tară să lucrez ca model, dar am decis să îmi ascult inima și să merg la casting, pentru că actoria îmi oferă o satisfacție sufletească mult mai mare.

“VLAD” reprezintă un început tare puternic pentru cariera mea, alături de spectacolul “Noii infractori”, de la Teatrul Național, în care am debutat imediat după premiera serialului.”, a povestit bruneta.

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă