Ce regrete neștiute îl încearcă pe artistul de muzică populară Gelu Voicu

Cariera de artist complet vine la pachet cu o serie de sacrificii pe care cântăreții din ziua de azi sunt nevoiți să și le asume pentru obținerea succesului. La fel se întâmplă și cu interpretul de muzică populară Gelu Voicu, preferatul multora, atunci când vine vorba de petrecere și voie bună. Cântărețul are peste două decenii de activitate în muzică și, în același timp, se bucură de cei trei copii ai săi, împreună cu soția, Felicia. Dar regretele nu lipsesc, chiar și în cazul său.

Gelu Voicu a participat la nenumărate turnee și spectacole de folclor, ceea ce, în afară de satisfacții, l-a împiedicat să ia parte, pe deplin, la creșterea primului său copil, pe nume Tudor. După ce, în urmă cu câțiva ani, a fost nevoit să ia o mică pauză de la cariera muzicală, din cauza unui accident la schi, artistul s-a retras acasă, realizând cât de importantă este familia pentru el.

„Am văzut cum e să fii și tată «cu normă completă»”

Tot în acea perioadă, a venit pe lume și al doilea băiețel, căruia i-a fost ”tată cu normă întreagă”.

Gelu Voicu a căutat echilibrul între familie și carieră (Foto: Instagram)

Gelu Voicu a căutat echilibrul între familie și carieră (Foto: Instagram)

„În acești doi ani, am fost nevoit să stau mai mult pe acasă și am descoperit viața și altfel, pentru că tot atunci a venit pe lume și cel de-al doilea copilaș și am văzut cum e să fii și tată «cu normă completă».

(VEZI AICI: GELU VOICU VA FI DIN NOU TATĂ! FAMILIA ARTISTULUI SE MĂREŞTE!)

La Tudor (n.r. primul fiu) am lipsit mult cât a fost mic. Eram prins pe drumuri și am ratat multe momente.

Nu știu dacă lui i-au cauzat, pentru că a fost Feli acolo și a compensat totul. Eu simt lipsa, văzând la Vlăduț și Sofi ce trebuia să trăiesc și la primul copil și n-am trăit, mi-am dat seama că trebuie să găsim un echilibru între ele!”, a povestit Gelu Voicu pe canalul de YouTube al Ralucăi Diaconu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fiica lui Victor Socaciu își caută dreptatea în instanță: „Pentru tata lupt până la capăt!” Cum îi apare în vis
Click.ro
Fiica lui Victor Socaciu își caută dreptatea în instanță: „Pentru tata lupt până la capăt!” Cum îi apare în vis
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!