Vești bune pentru mii de angajați din România! Salarii mai mari de la 1 iunie 2022

Vești bune pentru mii de angajați din România! Salarii mai mari de la 1 iunie 2022
Tren CFR Călători/ Sursă foto: Facebook

Vești bune pentru angajații CFR! Începând cu 1 iunie, aceștia vor avea salarii mai mari, după ce compania a anunţat, vineri, semnarea unui act adiţional la contractul colectiv de muncă. 

Potrivit unui comunicat al companiei, actul adiţional la contractul colectiv de muncă a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

În baza acestuia, toți salariații companiei vor benefia, de la 1 iunie 2022, de o majorare cu 10% a salariilor de bază, iar valoarea unui tichet de masă va crește de la 15 la 20 de lei.

De asemenea, actul adițional prevede și acordarea unei clase de salarizare pentru următoarele funcții: meseriaș întreținere cale sau lucrări de artă, revizor de ace, montator SCB 1, montator SCB 2, mecanic drezină pantograf și IDM D, a precizat CFR SA.

Biletele de tren se scumpesc cu 20%  de la 1 iulie

Compania de stat CFR Călători a anunțat că biletele de tren se scumpesc cu 20% la toți operatorii, începând cu data de 1 iulie 2022.

Scumpirea biletelor vine după ce operatorul de stat CFR Călători a cerut acest lucru în bugetul pe anul 2022. Compania a motivat creșterea prețurilor la energie, ca fiind la baza acestei decizii.

VEZI ȘI: O FEMEIE DIN PITEȘTI I-A ȘOCAT PE CĂLĂTORII DINTR-UN TREN CFR! CUM A REACȚIONAT CÂND I-A FOST ATRASĂ ATENȚIA, DUPĂ CE ȘI-A ASCUNS GUNOIUL ÎNTRE SCAUNE

Așadar, de la 1 iulie 2022, cei care vor să călătorească cu trenul vor trebui să scoată mai mult din buzunar. Spre exemplu, un bilet de tren CFR Călători la un tren Inter-regio de la București la Brașov, care în prezent costă aproape 50 de lei, va costa de la 1 iulie circa 60 lei.

Și cei care vor să călătorească la mare vor trebui să plătească mai mult pentru un bilet. Un bilet de tren București – Constanța, care în prezent costă 60 de lei, va fi de la 1 iulie 2022, 72 de lei.

De asemenea, și operatorii privați au anunțat scumpiri asemănătoare.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Prosport.ro
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Click.ro
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Cum l-ar fi „menajat” Comisia de Etică a Universității din Iași pe fiul lui Tudorel Toader. Judecătoarea arată în motivare că victimele ar fi fost certate de membrii comisiei: „Nimeni nu vă crede”
Gandul.ro
Cum l-ar fi „menajat” Comisia de Etică a Universității din Iași pe fiul lui Tudorel Toader. Judecătoarea arată în motivare că victimele ar fi fost certate de membrii comisiei: „Nimeni nu vă crede”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani