Raluca Podea, experiență paranormală cu spritul tatălui. Cum i s-ar fi arătat părintele blondinei

Raluca Podea, experiență paranormală cu spritul tatălui. Cum i s-ar fi arătat părintele blondinei
Raluca Podea. Sursă foto: Instagram.com

Raluca Podea (34 de ani) a dezvăluit că are filmări în care i se arată spiritul tatălui său decedat. Ultimul iepuraș Playboy susține că părintele său, care a suferit de o boală gravă, continuă să apară în viața familiei sale. 

În urmă cu două săptămâni, Raluca Podea și-a pierdut părintele, după ce timp de trei ani a făcut tot posibilul pentru a-l ține în viață. După cum a mărturisit blondina, în ultimele sale zile de viață, montase o cameră web în camera în care tatăl său stătea, pentru a-l supraveghea. După ce apropiatul a trecut în  neființă, David, fiul vedetei, ar fi observat spiritul bunicului său sub forma unui abur. 

„M-a sunat David să-mi zică că mami cineva e în cameră, se mișcă, eu vedeam că se mișcă senzorul, venise în vizită. Am filmarea pe telefon. În timp ce ne uitam amândoi pe cameră am filmat o parte în care se vede energie, se vede un abur care vine și pleacă. Acel abur mișca senzorul pe cameră”, a spus Raluca Podea. (CITEȘTE ȘI: Raluca Podea este în doliu. Tatăl vedetei a murit: ”Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină”)

Raluca Podea, despre boala tatălui său: „ Asta m-a doborât cel mai mult”

Raluca Podea a dezvăluit faptul că tatăl său a fost diagnosticat cu cancer în urmă cu trei ani. Fosta prezentatoare TV i-a ascuns boala, pentru a-l proteja, dar lupta a fost extrem de grea pentru blondină. A slăbit 40 de kilograme, a început să albească și s-a schimbat enorm. 

Raluca Podea. Sursă foto: Facebook

„Eu sunt un om puternic, dar de când am aflat cu tata, m-am schimbat enorm de mult, pentru că trăiesc fiecare clipă, am momente când mă gândesc că poate am și eu ceva!

Adică, atât timp cât stai într-un cerc și vezi oameni cu suferință, deja clachezi psihic. Acum (în urmă cu o lună, n.r.), mă duc la biserică și mă rog să-i aline suferința, că să-l vezi cum suferă… Asta m-a doborât cel mai mult, că să-l vezi că nu suferă, e altfel…”, a declarat Raluca Podea pentru CANCAN.RO . (CITEȘTE ȘI: Drama prin care trece Raluca Podea, după ce a aflat că tatăl ei are cancer: ”M-am rugat să apuce măcar Paștele!”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce legătură mai există între Andreea Antonescu și Traian Spak după despărțire. Artista a spus totul. „Nu trebuie să te pierzi pe tine încercând să salvezi o relație”
Click.ro
Ce legătură mai există între Andreea Antonescu și Traian Spak după despărțire. Artista a spus totul. „Nu trebuie să te pierzi pe tine încercând să salvezi o relație”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Primarul Buzăului, Constantin Toma, „luptător” anti-suveraniști și critic înverșunat al apropierii PSD de AUR, fotografiat aseară în compania lui George Simion. Liderul AUR nu mai scăpa de edil, care s-a ținut după el în tot aeroportul, inclusiv la coada de îmbarcare
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta