Prima gaură neagră care plutește, descoperită de Telescopul Hubble. Astronomii prevăzuseră existența sa, dar acum avem dovada

Prima gaură neagră care plutește, descoperită de Telescopul Hubble. Astronomii prevăzuseră existența sa, dar acum avem dovada
Gaura neagră care plutește. Sursă foto: ESA/Hubble

Telescopul spațial Hubble a depistat prima gaură neagră „întunecată” care plutește în spațiu. Gravitația sa este atât de puternică încât distorsionează lumina stelelor. Este atât de mare încât ar avea de șapte ori masa Soarelui. 

După ce timp ce zeci de ani astronomii au spus că există găuri negre plutitoare, a venit prima dovadă în acest sens. Cu ajutorul telescoapelor de la sol și a telescopului spațial Hubble, a fost observată prima gaură neagră plutitoare din Calea Lactee. Puterea sa este atât de mare încât distorsionează lumina stelelor care se află în spatele său.

A fost nevoie de două echipe diferite de cercetare pentru a putea stabili dacă este vorba, într-adevăr, despre o gaură neagră plutitoare. Prima este de la la Institutul de Știință al Telescopului Spațial, iar cea de-a doua, de la Universitatea din California, Berkeley. (CITEȘTE ȘI: Blondina știe să se distreze și fără Gabi Bădălău. Bianca Drăgușanu, mega-party la NUBA, ”ca la 20 de ani”! + Cu cine s-a ”zbenguit” în club)

Telescopul spațial Hubble, în misiune de mai bine de 32 de ani

Hubble este un telescop plasat în orbita din jurul planetei Terra, în afara atmosferei terestre. Fiind plasat astfel, poate obține imagini mult mai clare, față de cele terestre, nefiind perturbate de atmonsferă. 

Misiunea telescopului a început în anul 1990 și de atunci este unul dintre cele mai importante instrumente din toată istoria astronomiei. Până în acest moment, este funcțional de 32 de ani, o lună și 13 zile. Sfârșitul călătorieii sale spațiale ar putea veni în anul 2030 sau 2040, după cum precizează specialiștii. 

Telescopul Hubble este întreținut în spațiu de către astronauți. Până în anul 2022, au fost efectuate cinci misiuni în acest sens, ultima dintre ele fiind în 2002. În acel an, a fost montată și o cameră pentru observații panoramice. (CITEȘTE ȘI: Mesaj emoționant transmis de un comandant ucrainean: „Trebuie să să terminăm războiul”)

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce face și cum trăiește acum fiica Andei Călugăreanu? Ioana Tufaru, greu încercată de viață. Cum se descurcă și ce necaz i-a lovit familia
Click.ro
Ce face și cum trăiește acum fiica Andei Călugăreanu? Ioana Tufaru, greu încercată de viață. Cum se descurcă și ce necaz i-a lovit familia
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Go4Games
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Ion Cristoiu: Cei doi mari câștigători ai mitingului din București – AUR și PSD
Gandul.ro
Ion Cristoiu: Cei doi mari câștigători ai mitingului din București – AUR și PSD
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!