A dat iama în ele! Cuza de la ”Noaptea târziu” și-a luat la…colegele din Antenă!

Cuza, de la “Noaptea Târziu”, s-a săturat de burlăcie! De când s-a rupt legătura amoroasă cu Ramona Olaru, Adrian Popescu (30 de ani), liber ca pasărea cerului, s-ar fi reorientat. Așa că ar fi dat iama în tinerele domnițe pe care le întâlnește la locul de muncă. Ce s-ar întâmpla, de fapt, în platourile de filmare de la Antena 1? CANCAN.RO are informații în exclusivitate, direct de la sursă.

La mijlocul lunii mai, CANCAN.RO vă prezenta, în exclusivitate, că fondatorul trupei de parodii și-a permis să o invite la o cafea pe Ilona Brezoianu (31 de ani), în prezent coprezentatoarea emisiunii iUmor (FOTOGRAFII ÎN EXCLUSIVITATE AICI). Nu pare să se fi legat, însă, nimic între ei pentru că Adrian Popescu, zis Cuza, ar fi început să “atace” orice reprezentantă a sexului feminin care intră în raza lui de acțiune. Nimic greșit până aici. Puștiul e singur, e cunoscut, una alta…dar totuși…la locul de muncă? Asta parcă nu mai e ok. Nu că i-ar afecta munca, dar cică au început fetele să vorbească! Și să te ferească Dumnezeu să intri în…gura lor. Dar haideți să vedem ce se întâmplă în studiourile Antenelor cu tinerelul crai plin de energie.

Mesaje pe WhatsApp, Facebook și Instagram

Potrivit surselor CANCAN.RO, Cuza este foarte fericit că lucreză la ”Neața cu Răzvan și Dani”, dar nu la fel de fericite sunt și colegele sale de platou. Se pare că puștiulică e pus pe fapte mari, vrea să ”dovedească” cât mai multe domnițe. Și nu prea ține cont că fetele sunt colege și vorbesc…mult…între ele. Na, poate e și lipsă de experiență. Sperăm să învețe din treaba asta, iar la următorul loc de muncă să aibă altă strategie. Cuza le-ar fi scris fetelor și pe whatsapp și pe instagram, facebook și mai peste tot. Vrăjeala cică a fost cam trasă la imprimantă. Similară, fapt care le-a deranjat pe fetele din echipa ”Neața”. Mesaje au primit toate tinerele (și nu numai?) care i-au căzut cu tronc, indiferent că acestea sunt colege de platou din producție, reporterițe sau invitate. Componentul trupei “Noaptea Târziu” nu ar fi iertat nicio “piesă” care i-ar fi ieșit în cale. Are și el, totuși, slăbiciunile lui pe care pare că nu le poate înfrâna.

(CITEȘTE ȘI: DEFILEAZĂ CU MUSTANGUL PRIN ORAȘ, DAR E ÎNGLODAT ÎN DATORII, SĂRACUL! CUZA, PROBLEME CU ANAF-UL)

Cuza, pus la zid: “E urât ce facem s-ar combina cu orice femeie care îi iese în cale”

De ceva timp, tinerele ar fi început, însă, să-l bârfească și, ca-ntre fete, ar fi pus-o de o mică ședință, deranjate fiind de mesajele pe care le primesc pe WhatsApp, Facebook sau Instagram de la Cuza: “Era interesant la început că na, e frumușel. Dar când ne-am prins ce face…nu mai vrea niciuna să audă de el…Acum chiar râdem de el că încearcă să se dea interesant, dar procedează la fel cu fiecare dintre noi”, ne-a dezvăluit sub protecția anonimatului una dintre fetele ”atacate” de bravul Cuza.

Nu știm dacă va pica în perioada următoare vreo cucerire, dar fiți siguri că imediat ce se întâmplă, noi aflăm. Și așa cum ne este datoria – vă informăm.  CANCAN.RO  vă ține la curent cu toate detaliile poveștilor cele mai interesante din lumea bună și showbizul mioritic. Doamne, ajută!

Cuza nu are deloc liniște după ce s-a despărțit de Ramona Olaru

(NU RATA: SOLISTUL DE LA „NOAPTEA TÂRZIU” S-A ANTURAT CU O COLEGĂ ȘI… CUZA, FIGURI CLASA 1, MANIERE NEMA!)

Relație de doi ani cu Ramona Olaru

În urmă cu un an, în cadrul podcast-ului realizat de actorul Radu Țibulcă, Adrian Popescu, zis Cuza, a făcut dezvăluiri despre adevăratul motiv al despărțirii de Ramona Olaru. Cântărețul a cerut-o de soție pe asistenta de la “Neatza cu Răzvan și Dani” în timpul unei petreceri care a avut loc în 2020. Nu au mai ajuns, însă, în fața altarului. De-a lungul timpului, ei s-au despărțit de mai multe ori și au existat zvonuri legate de infidelitate.

“Aproape de doi ani. O relație foarte frumoasă. Nepotrivire de caracter, la propriu. Aveam fiecare viziuni diferite, inclusiv despre masa asta. M-am îndrăgostit de opusul meu și fix asta a fost povestea. Aveam păreri diferite în aproape orice, lucru care a provocat conflicte. Niște neînțelegeri, niște confruntări, din nimicuri. Stăteam și ne contraziceam până când ne lua somnul. Cam asta a fost”, a mărturisit Cuza.

Ramona Olaru și Cuza, împreună la plajă în minivacanța de Rusalii

Ramona Olaru și Cuza, împreună la plajă, în perioada când formau un cuplu

“Noaptea Târziu”, trupa care a rupt internetul chiar de la lansare

Trupa “Noaptea Târziu” a luat naștere în 2014, iar în scurt timp a devenit cel mai de succes proiect format din vloggeri care parodiază marile hit-uri. Cuza, Emi și Cucu au fost artizanii care, în doar trei ani de activitate, depășeau un milion de abonați și 300 de milioane de vizualizări pe pagina de YouTube. Nu mai puțin de 200 de clipuri au fost postate, dintre care aproximativ 100 erau parodii.

“Sunt cocalar” este, de departe, cel mai vizualizat videoclip al lor de pe YouTube, adunând, la acea oră, peste 26 de milioane de vizualizări. Mai mult, peste 80 de clipuri depășesc un milion de vizualizări. Și piese proprii au cei trei băieți de la “Noaptea Târziu”, pe lângă glume, parodii și alte materiale video postate pe pagina lor de YouTube. “Singur”, “Jupânii” și “Cred că-s hip” sunt cele mai tari!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă