Bacalaureat 2022 | Subiectele și baremul la biologie, proba la alegere de la BAC, de miercuri, 22 iunie

Bacalaureat 2022. Elevii sunt pregătiți să susțină astăzi cea de-a treia probă a examenului maturității. Subiectele le vor pune la încercare viitorilor studenți toate cunoștințele dobândite în ultimii ani de liceu, iar Biologia este una dintre materiile care se află pe listă.

Deși au trecut deja prin două probe destul de grele, care le-au testat răbdarea, atenția, cunoștințele și modul de învățare, elevii au în continuare emoții. A treia probă, cea la alegere a profilului și specializării, a fost introdusă pentru a le oferi elevilor șansa de a obține o notă cât mai mare. Se presupune că cei care aleg să susțină examenul de Bacalaureat la Biologie, au mai multe cunoștințe la această materie, decât la celelalte.

Vă reamintim că Biologia este o materie opțională doar pentru elevii care au terminat un profil real. Elevii care au finalizat cursurile unui liceu cu profil uman, vor susține examenul azi, 22 iunie 2022, la una dintre următoarele materii: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Geografie.

Bacalaureat 2022. Subiectele la Biologie vegetală și animală

VEZI ȘI: EXERCIȚIUL BANAL DE LA BACALAUREAT 2022 CARE I-A PUS PE MAJORITATEA ELEVILOR ÎN DIFICULTATE. CAPCANA DE LA PROBA SCRISĂ LA MATEMATICĂ

Bacalaureat 2022. Subiectele de la Anatomie

Calendar Bacalaureat 2022, sesiunea de vară

  • 6 – 8 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 8 – 9 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 9 – 10 iunie 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 13 – 15 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 20 iunie 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
  • 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

CITEȘTE ȘI: BACALAUREAT 2022 | REZOLVAREA SUBIECTELOR LA ISTORIE, A DOUA PROBĂ DE LA BAC

Rezultate Bacalaureat 2022 și soluționarea contestațiilor

Deoarece există posibilitatea ca unele lucrări să nu primească nota cuvenită, elevii vor avea posibilitatea ca pe 27 iunie 2022, între ora 12:00 și ora 18:00 să depună contestații pentru a cere o verificare mai amănunțită. În unele cazuri, aceste cereri i-au ajutat pe viitorii studenți să obțină o notă mai mare. Totuși, au existat momente în care lucrările care au fost verificate din nou să obțină o notă mai mică decât cea inițială. Astfel, profesorii le recomandă elevilor să depună contestații doar în momentul în care sunt ferm convinși că au oferit rezultatele potrivite în timpul examenului. Cei care vor depune contestații, vor primi rezultatele finale pe data de 1 iulie 2022.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Click.ro
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
go4it.ro
Ofertă Auchan: Espressor smart Philips la cel mai bun preț de pe piață
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Gandul.ro
Dan Negru vorbește în exclusivitate pentru Gândul despre scenariul candidaturii sale la Primăria Timișoarei, după plecarea lui Fritz: “Da, recunosc, mi s-a propus”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea