Acasă » Exclusiv » Paula Seling: “Mi se spunea să mă apuc de o meserie serioasă!” Artista, șocant de sinceră în alcătuirea portretului personal

Paula Seling: “Mi se spunea să mă apuc de o meserie serioasă!” Artista, șocant de sinceră în alcătuirea portretului personal

De: Sabin Tudor 02/08/2022 | 23:40

Paula Seling este prima antrenoare de la „X Factor România” și una dintre cele mai titrate voci autohtone. Dominată de o sinceritate debordantă, artista își întocmește autoportretul. În interviul acordat în exclusivitate pentru CANCAN.RO, Paula Seling vorbește despre insecuritățile personale, precum și despre relația pe care a avut-o cu familia în adolescență. Părinții au susținut-o în artă, chiar dacă au îndrumat-o să practice și o meserie „serioasă”, recunoaște însăși artista!

Paula Seling și-a început dezvoltarea pe plan muzical la o vârstă fragedă și se pare că unul dintre factorii motivanți a fost însuși tatăl artistei, care nu a acordat credit integral fiicei sale.

Prin urmare, pe lângă pian, cantautoarea a început să cocheteze și cu reprezentațiile vocale, în adolescență, fapt ce nu a fost tocmai încurajat de către modelul patern al artistei.

În continuare, deși este o prezență atestată a scenei, Paula Seling declară că există momente în care nu se simte tocmai sigură pe propriile „caracteristici”.

Paula Seling își conturează autoportretul / (Foto: CANCAN.RO)

„S-a întâmplat să mut un munte cu lopata!”

Paula Seling oferă o lecție de transparență și își întocmește autoportetul, dezvăluind cine este omul din spatele artistului.

„Cu multe nesiguranțe, cu multe temeri, cu multe întrebări, în căutare de multe răspunsuri, cu foarte multă dorință de a face lucruri notabile.

Cu mare bucurie atunci când oamenii vin și îmi spun că muzica mea a fost coloană sonoră pentru momente importante din viețile lor.

Paula Seling:
Paula Seling se descrie drept o persoană extrem de încăpățânată, dar ambițioasă / (Foto: CANCAN.RO)

Încăpățânată, foarte ambițioasă. Eu sper că e ambiție din aia bună, care își pune în cap: «Băi, dărâm muntele ăla, îl iau pe tot la lopată!». Și de multe ori așa s-a întâmplat, să mut un munte cu lopata, metaforic vorbind, evident.

Cumva să schimb lucrurile în așa fel încât mesajul pe care voiam să îl transmit, chiar dacă trecea printr-o pădure de altfel de mesaje, mesajul meu să meargă mai departe. Deci nu îmi lipsește speranța!”, ne-a declarat Paula Seling, cu multă sinceritate.

(NU RATA: PAULA SELING, PRIMA ANTRENOARE DIN ISTORIA “X FACTOR” ROMÂNIA, COMENTEAZĂ ARTIȘTII CU GREUTATE! CE SPUNE DESPRE ANDRA, DELIA ȘI MARCEL PAVEL)

„Mi se spunea să mă apuc de o meserie serioasă!”

Deși preferințele publicului o situează pe Paula Seling printre artistele favorite, părinții cantautoarei au avut alte planuri pentru fiica lor. Au susținut-o să facă muzică, dar au îndrumat-o și către alte căi, catalogate drept „sigure”.

„E important să nu ți-o iei în cap, e foarte important să rămâi cu picioarele pe pământ și anumite nesiguranțe pe care cu toții le avem cumva ne ajută să fim autocritici și să muncim mai mult.

Paula Seling vorbește despre relația cu părinții / (Foto: Instagram)

Deși mi se spunea să mă apuc de o meserie serioasă, ei (n.r. – părinții) m-au susținut foarte mult, dar au și susținut să fac o facultate. Și am făcut Facultatea de Jurnalism și practic nu regret deloc anii petrecuți pe băncile școlii, studiind.

M-a disciplinat, mi-a dezvoltat limbajul, am învățat limba română mai bine decât majoritatea. A fost un bonus pentru mine, a fost un bine!”, a mai completat Paula Seling.

(CITEȘTE ȘI: CE ÎȘI REPROȘEAZĂ PAULA SELING ÎN CARIERĂ: „MI-AM LUAT SCATOALCE”. ARTISTA ȘI-A DESCOPERIT „MINUSUL”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Sabin Tudor figurează ca reportrer special în cadrul publicației CANCAN.RO, site apartenent al trustului Gândul Media Network. A început să lucreze în mass media din anul 2021, după frecventarea cursurilor Facultății de Jurnalism și Științele citeste mai mult
Parteneri
Două zodii vor avea noroc la BANI în luna mai. Planeta Jupiter le va aduce abundență
Două zodii vor avea noroc la BANI în luna mai. Planeta Jupiter le va aduce...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Imagini INCENDIARE! Ea l-a despărțit pe Dorian Popa de IUBITĂ: „Vă place mai rău decât ciocolata”! Bianca e instructor de fitness și arată perfect
Imagini INCENDIARE! Ea l-a despărțit pe Dorian Popa de IUBITĂ: „Vă place mai rău decât...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Gopo 2024. Vedetele care au strălucit pe covorul roșu
Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Gopo 2024. Vedetele care au strălucit pe...
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce...
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu 20.000 de dolari bucata
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Bianca Comănici, la un pas de operație: „Mă îngrozește gândul. O să arăt diferit”. Prin ce intervenție urmează să treacă fosta concurentă de la „Puterea dragostei”
Bianca Comănici, la un pas de operație: „Mă îngrozește gândul. O să arăt diferit”. Prin...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și Sebastian: „Fiecare are ceva al lui. Sebastian e un băiat frumos, vorbește frumos.”
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Kaufland: mașină de înșurubat și ciocan rotopercutor, disponibile din 1 mai
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Ce document trebuie să ai ca să-ți deconteze statul cei 20.000 de lei pentru montarea panourilor fotovoltaice. E obligatoriu în Programul Casa Verde Fotovoltaice
Ce document trebuie să ai ca să-ți deconteze statul cei 20.000 de lei pentru montarea...
Florin Piersic, operat de urgență. În ce stare se află celebrul actor
Florin Piersic, operat de urgență. În ce stare se află celebrul actor
Decizie pentru femeile din România. Se dă legea care va deveni obligatorie
Decizie pentru femeile din România. Se dă legea care va deveni obligatorie
Alina Sorescu aruncă bomba. Răsturnare de situație: Asta nu s-a întâmplat din senin!
Alina Sorescu aruncă bomba. Răsturnare de situație: Asta nu s-a întâmplat din senin!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Actorul Gerard Depardieu, eliberat după ce a fost interogat pentru presupuse agresiuni sexuale
Actorul Gerard Depardieu, eliberat după ce a fost interogat pentru presupuse agresiuni sexuale
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că...
WhatsApp anunță noi funcții. Totul se schimbă pentru utilizatori
WhatsApp anunță noi funcții. Totul se schimbă pentru utilizatori
Păcăleala de care au parte ardelenii: ROȘII din Italia, vândute ca „roșii oltenești”, la un preț uriaș!
Păcăleala de care au parte ardelenii: ROȘII din Italia, vândute ca „roșii oltenești”, la un...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
Care este secretul relației de 8 ani a lui Mario Fresh cu Alexia. Ce spune artistul despre iubita lui
Care este secretul relației de 8 ani a lui Mario Fresh cu Alexia. Ce spune...
Locul din România care e unic în Europa. Un fenomen i-a înnebunit pe turiști înainte de Paște
Locul din România care e unic în Europa. Un fenomen i-a înnebunit pe turiști înainte...
Plantele pe care să le ții în bucătărie. Purifică aerul și te scapă de mirosurile neplăcute
Plantele pe care să le ții în bucătărie. Purifică aerul și te scapă de mirosurile...