George Buhnici a recidivat?! Încă un derapaj grav: ”Fetele de 13 ani nu stau de vorbă cu băieți de 23?”

George Buhnici. Foto: Facebook

George Buhnici a făcut, în urmă cu câteva săptămâni, declarații deloc potrivite, atunci când acesta a afirmat că fetele care vin la plajă trebuie să treacă întâi pe la ”săliță”, pentru că el vrea să vadă ”piele fără vergeturi”. Bărbatul a vrut să facă, cel mai probabil, o glumă legată de aspectul fizic al partenerei de viață, însă a reușit, într-un final, să creeze o întreagă discuție pe internet.

„Și-am văzut fete care arată foarte bine, aici. Dar am văzut și fete care nu arată foarte bine. Și nu aș vrea să mi se interpreteze, suntem la festival, putem să dăm vina pe orice, bă, dar serios, mai mergeți pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele, aș vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă ați investi în săliță cât investiți în tatuaje, cred că am fi toți mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăți piele și sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi și cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la ț*&^ și la b&^%? Aia vreau să văd la mare!” , au fost declarațiile fostului jurnalist.

Însă, se pare că nu este prima dată când fostul prezentator de la PRO TV face declarații absolut halucinante!  Într-un dialog din 2013, dintre George Buhnici și Marian Andrei, un fost coleg de-ai lui, care prezintă rubrica de tehnologie de la ProTv, „iLikeIT”, vloggerul a făcut niște declarații scandaloase, tot cu privire la minore.

George Buhnici, încă un derapaj grav: ”La Jilava, fetele de 13 ani nu stau de vorbă cu băieți de 23?”

„Două fetițe de vreo 10 – 13 ani m-au văzut plecând cu mașina asta și au făcut: „e roșieee”, i-a spus Marian Andrei lui Buhnici. Replica vloggerului a venit instant: „De 13 ani? Și tu erai la discotecă cu mașina, nu?”. „Ce glumă proastă”, i-a atras atenția Andrei. „Adica nici tu nu ești departe de vârstă de ele”, a continuat Buhnici, în timp ce prietenul său a explicat că „o să taie asta la montaj”.

Buhnici: „De ce? Nu e pedofilie? La Jilava, fetele de 13 ani nu stau de vorbă cu băieți de 23?”
Andrei: „Nu”.
Buhnici: „Nu? Nici acolo? A, bine. Mai trag una data viitoare”.

Dialogul din urmă cu 9 nouă ani a fost postat pe Tik Tok, acolo unde a început să curga un val de reacții negative la adresa vloggerului care face, din nou, afirmații nepotrivite despre fete minore.

CITEȘTE ȘI: LORENA BUHNICI ÎI IA APĂRAREA SOȚULUI EI DUPĂ VALUL DE CRITICI PRIMIT DE JURNALIST: ”INFORMAȚIA CLARĂ A FOST SCOASĂ DIN CONTEXT ”

George Buhnici și-a cerut scuze după ce a trimis fetele ”la săliță”

La câteva săptămâni de la izbucnirea scandalului, George Buhnici a recunoscut că ceea ce a spus în acel interviu publicat de Antena 1 a fost „o tentativă total neinspirată de umor” a reușit să fie „superficial și lipsit de empatie” și a jignit categorii întregi de oameni.

„Da, am vorbit ca un mârlan, ca un băiețaș de cartier fără pic de minte-n cap și fără nicio experiență de viață, ca și cum aș fi fost fumat sau cel puțin amețit de băutură. Mulți dintre cei care mă cunosc chiar m-au întrebat dacă nu cumva am fost sub influența unor substanțe. Nu, nu am fost, nu am această scuză. Eram poate doar euforic datorită atmosferei de festival, mai ales după atâta vreme de stat mai mult prin casă. Dar asta nu scuză nimic.

Probabil din dorința de a șoca și de a impresiona audiența (încă procesez tot ce s-a întâmplat și se întâmplă), dintr-o tentativă total neinspirată de umor, am „reușit” să fiu superficial și lipsit de empatie, am jignit categorii întregi de oameni și am obținut într-adevăr un șoc – dar acest șoc a fost în primul rând pentru mine și pentru familia mea, nu numai pentru public. Vreau să-mi cer scuze public tuturor celor pe care i-am jignit, celor pe care, fără să-mi dau seama, într-o pauză de rațiune , i-am și mai ales le-am agresat prin limbaj, prin grobianism și prin lipsa de politețe”, a spus el.

Sursa foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
Click.ro
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!