Ce spune o familie de germani despre România. Cum îi văd aceştia pe români: „Le spunem copiilor…”

Ce spune o familie de germani despre România. Cum îi văd aceştia pe români: "Le spunem copiilor..."

O familie de germani este impresionată de România, iar an de an revine pentru a o explora. Oamenii au povestit ce le spun copiilor despre viața pe care o trăiesc aici românii.

Ingo, de profesie cercetător în domeniul schimbărilor climatice, a mărturisit că a făcut o pasiune pentru România, iar în ultimii ani a vizitat-o de cel puţin opt ori.

Prima vizită a avut loc în 1997, pentru a urca în Munții Făgăraș și în Munții Apuseni. A rămas impresionat de locurile pe care le-a văzut, iar de atunci a luat la pas de mai multe ori ținuturile Carpaților și a explorat câteva din peșterile faimoase ale României

„Venim aici pentru că ne place natura și viața oamenilor din aceste locuri. Vrem să vedem cum trăiesc oamenii. Iar ceea ce putem vedea în aceste ținuturi din România este o artă a vieții pe care noi o aveam în Germania în urmă 60 – 70 de ani și, mai devreme, înainte de Al Doilea Război Mondial. Atunci găseam și acolo un mod de viață asemănător ca al fermierilor de aici. Dar schimbările în Germania s-au derulat foarte repede. Noi vrem să le arătăm copiilor cum pot trăi oamenii în aceste locuri și că sunt norocoși cu o astfel de viață. În niciun caz nu sunt lipsiți de noroc să trăiască astfel”, spune Ingo Dorsten, potrivit adevărul.ro.

CITEŞTE ŞI: CEL MAI SCUMP ORAȘ DIN ROMÂNIA ÎN 2022. NU ESTE BUCUREȘTIUL!

Familia din Germania a explorat anul trecut Peștera Cioclovina, munții Bihorului și a ajuns până în Maramureș. Anetta Dorsten, care este profesoară a dezvăluit la rândul său faptul că a dorit să descopere şi mai multe locuri frumoase din ţara noastră.

„Peștera Cioclovina este un loc minunat, așa că am vrut să ne întoarcem aici și am căutat alte locuri frumoase din vecinătatea ei. Am văzut fotografiile din Fundătura Ponorului și am vrut să ajungem și aici”, povestește.

Ingo: „Românii au rămas la fel de ospitalieri”

Cei doi soți au remarcat schimbările prin care a trecut România în ultimii ani și cred că deși tărâmurile sălbatice s-au mai redus. În acelaşi timp, Anetta a observat faptul că localnicii acordă o mai mare atenție protejării mediului.

„Drumurile sunt mai bune, iar românii au rămas la fel de ospitalieri și ne simțim în siguranță printre români. E uimitor cum s-au purtat cu noi oamenii pe care i-am întâlnit în călătoriile prin munți. Și am văzut, de la an la an, că se fac pași pentru ca natura să fie mai bine protejată. Am văzut mai multe boxe pe marginea unor râuri și drumuri, unde oamenii aruncă gunoiul, pentru a nu mai polua natura”, spune Anetta.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Click.ro
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Digi24
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Gandul.ro
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
Mediafax Italia
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate