Anca Serea, singură la festivitatea de deschidere a noului an școlar. Cum motivează absența lui Adi Sînă:„Din păcate…”

Anca Serea (41 de ani) are emoții mari. Elevii încep astăzi școala, iar Anca a avut în ultima perioadă treabă cu pregătirile pentru noul început de an școlar al copiilor săi.  Chiar dacă are o carieră de succes, vedeta se împarte și între rolul de mamă și soție. Iată ce a spus Anca despre soțul său, Adrian Sînă.

Cu șase copii de crescut, Anca Serea este dovada vie a faptului că poate avea grijă de familia ei, în timp ce își croiește și o carieră de succes. Își dedică timpul atât pentru creșterea copiilor, cât și pentru proiectele pe care le are pe plan profesional, chiar dacă programul este unul aglomerat. Vedeta nu ratează cele mai importante și emoționante momente din viața copiilor săi, motiv pentru care, ziua de astăzi este motiv de sărbătoare, asta pentru că sună clopoțelul pentru întorcerea elevilor în bănci. Invitată în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”, Anca Serea a vorbit despre emoțiile revenirii copiilor săi în bănci și  despre fricile pe care le are.

„Avem emoții. O parte dintre ei sunt nerăbdători să înceapă școala, spre exemplu Ava, care este încântată de școală și tot ce se întâmplă acolo. Ea este clasa a II-a acum, Moise va merge la grădiniță. La noi e foarte complicată povestea, pentru că David este anul doi de facultate, Sarah începe și ea un capitol, va merge la liceu la Tonitza, în clasa a IX-a, deci toți la școală, la grădiniță”, a declarat Anca Serea.

Anca Serea nu va participa cu Adi Sînă la festivitatea de deschidere a noului a școlar / (Foto:Instagram)

(CITEȘTE ȘI: Anca Serea și Adi Sînă, primele declarații despre divorț: ”Ajungem la concluzia că nu ne potrivim”)

Anca Serea, singură cu copiii în prima zi de școală

Tot în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”, Anca Serea a declarat că anul acesta e mai diferit față de anii trecuți, asta pentru că va participa fără soțul ei, Adi Sînă la festivitatea de deschidere a noului an școlar. „Nu e simplu. Am avut de pregătit multe ghizdane și de cumpărat multe rechizite. Eu am învățat că e important să fim organizați cu ceva timp înainte. Cam cu două săptămâni am început să pregătim. Îmi și place, face parte din viața noastră să fim implicați ca părinți. Bineînțeles că eu mă implic mai mult. Adi este acum într-un turneu în India. Va veni, dar va fi, din păcate, absent în prima zi de școală, atunci când va suna pentru prima oară clopoțelul, dar recuperăm”.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!