Simona Halep, sub lupa francezilor, după divorțul de Toni Iuruc. “Are tot ce îi trebuie. La 31 de ani…” | GALERIE FOTO

Simona Halep nu a avut un an bun. A fost măcinată de accidentări, a trecut printr-un divorț, dar și printr-o intervenție chirurgicală complicată la nas. Jurnaliștii francezi sunt, însă, ferm convinși că sportiva noastră nu și-a spus ultimul cuvânt în tenis.

Pe 3 și 4 decembrie, Simona Halep va participa la “Africa Cares Tennis Challenge”. Va fi un eveniment caritabil, care are ca scop atragerea atenției cu privire la violența împotriva reprezentantelor sexului slab. Cu această ocazie, fostul lider WTA va reveni pe teren, deși, după operația la nas, anunța că nu va va mai fi prezentă la niciun turneu în anul 2022.

(VEZI AICI: RADU BANCIU, ÎNCĂ O JIGNIRE LA ADRESA SIMONEI HALEP: „AMERICANII NU O LĂSAU SĂ FACĂ DUȘ SINGURĂ. INTRA ȘI UNUL CU EA, IAR DOMNUL…”)

Jurnaliștii din Hexagon laudă revenirea Simonei Halep, fiind de părere că fosta soție a lui Toni Iuruc încă mai poate câștiga turnee și, astfel, să rămână în elita tenisului feminin.

“La 31 de ani, Simona Halep are tot ce îi trebuie pentru a rămâne în Top 10 WTA”, au notat cei de la La Presse.

Simona Halep și Toni Iuruc au divorțat pe 8 septembrie

Simona Halep și Toni Iuruc și-au spus adio pe 8 septembrie, după nici un an de mariaj. Au urmat zile mai puțin fericite pentru sportivă, inclusiv din punct de vedere medical, fiind nevoită, recent, să treacă printr-o intervenție chirurgicală la nas.

“Am avut probleme cu respirația în ultimii ani, care s-au agravat în timp. Am decis să ascult sfaturile doctorilor și să fac operația necesară. Nu o puteam face mai devreme pentru că nu am găsit cele trei luni necesare pentru recuperare. Tenisul a fost întotdeauna prioritar în viața mea! Dar am decis că acum e momentul să mă operez, dar să fac și ceva pentru mine, ca persoană. De aceea am recurs și la operația estetică, pe care o plănuiam de mai mult timp, deoarece nu îmi plăcea deloc nasul meu! Așa că am făcut-o! Am rezolvat partea funcțională, dar și partea estetică. Știu că mulți dintre voi mă vor înțelege!”, a scris Simona Halep, pe Facebook.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Click.ro
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Ce înseamnă înfrângerea lui Trump care se prefigurează și cum va arăta războiul politic. Ce le poate face Trump democraților și democrații lui
Gandul.ro
Ce înseamnă înfrângerea lui Trump care se prefigurează și cum va arăta războiul politic. Ce le poate face Trump democraților și democrații lui
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!