Trupa „Simplu” revine pe scenă? Ce spune CRBL: „Am și povestit cu Smiley despre subiectul ăsta”

Trupa Simplu a avut succes în anii 2000/ Sursă foto: arhivă

Trupa Simplu s-a bucurat de un real succes în anii 2000. Fanii au fost dezamăgiți în momentul în care s-a produs ruptura și mereu au fost curioși să afle dacă membrii se vor reuni. Smiley și CRBL s-au bucurat de atenția fanilor și separat, ba chiar au reușit să se mențină pe primele locuri în topul preferințelor românilor. În cadrul unui interviu recent, CRBL a făcut dezvăluiri despre revenirea pe scenă a trupei Simplu și a dat detalii importante despre acest moment.

CRBL este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. În anii 2000 a avut un mare succes cu trupa Simplu compusă din Smiley, Piticu, Omu Negru, Francezu, Bebico și Tazman. În anul 2011, aceștia s-au separat, iar fiecare a încercat să se reinventeze.

CITEȘTE ȘI: S-A AFLAT MOTIVUL PENTRU CARE CRBL NU VREA SĂ PARTICIPE LA ”SUNT CELEBRU, SCOATE-MĂ DE AICI”: ”NU M-AS DUCE PENTRU NICIO SUMĂ DE BANI”

La mai bine de zece ani de la destrămarea trupei, CRBL a dezvăluit în cadrul unui interviu recent, dacă fanii ar putea să îl mai vadă alături de foștii săi colegi pe scenă.

„E o întrebare pe care chiar și eu mi-o pun în oglindă și nu am răspuns. Simplu e o trupă de dansatori. Ce să mai facem, că am mai vrea să mai dansăm.Dar acum, recunosc că dansez bine în funcție de cât beau. Acum nu aș vrea să beau să mă mai și filmeze cineva, să numim asta videoclip într-o piesă Simplu. Și atunci aici e contrastul foarte mare.O piesă, două, trei, un album, putem face. Am și povestit cu Smiley despre subiectul ăsta. Dar ce facem cu venitul pe scenă și dansatul ca odinioară? Imaginea Simplu asta a fost. Să venim la microfoane și doar să cântăm, nu mai este Simplu ăla”, a spus CRBL pentru ego.ro.

CRBL: „Ne dorim din suflet, și eu, și Smiley”

Deși trupa Simplu s-a separat, CRBL și Smiley au în continuare o relație bună. Mai mult, artistul mărturisește că au avut de multe ori discuții despre reunirea trupei, însă pentru ca acest lucru să fie posibil este nevoie de ceva mai multă muncă.

„De ce să nu lăsăm oamenii cu impresia aia? E greu pentru noi. Aș mai vrea, ne dorim din suflet, și eu, și Smiley. Câteodată, când mai intrăm într-o nostalgie, am vrea. Dar nu mai avem vibe-ul ăla. Și atunci lasă oamenii să rămână cu imaginea aia, că e bine așa” , a mai spus CRBL.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Click.ro
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Digi24
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Gandul.ro
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
Mediafax Italia
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate