Clipe de groază la bordul unui avion care zbura către Buenos Aires. 12 persoane au fost rănite

Clipe de coșmar la bordul unei aeronave Sursă foto: Twitter

Miercuri, 19 octombrie, pasagerii care se aflau la bordul avionului ce se deplasa pe ruta Madrid – Buenos Aires, au trecut prin momente de panică. Aeronava a fost zguduită puternic de către turbulențele severe, iar 12 persoane au fost rănite și 3 dintre ele au ajuns la spital.

O mare parte din cei 297 de pasageri aflați la bordul aeronavei deținută de către compania Aerolineas Argentinas, dormeau atunci când, în mijlocul zborului, turbulențele severe și-au făcut apariția.

CITEȘTE ȘI: CE A PĂȚIT UN AMERICAN CARE AVEA BILET DIN BUCUREȘTI ÎN PARIS, DAR AVIONUL WIZZAIR A ATERIZAT ÎN CHIȘINĂU

Pasagerii care nu aveau centura pusă s-au lovit de plafonul avionului

La un moment dat, avionul a scăzut brusc în altitudine, iar cei care nu purtau centura de siguranță au fost aruncați din scaun și s-au lovit de plafon. În urma incidentului, nouă persoane au suferit răni ușoare, iar trei dintre pasageri au fost transportați la spital, pentru îngrijiri medicale, după ce aeronava a aterizat la Buenos Aires.

Avionul care a aterizat pe aeroportul Barajas a trecut prin „turbulențe severe peste Oceanul Atlantic, lângă Brazilia”, a transmis operatorul Aerolineas Argentinas într-un comunicat de presă.

”Zburam de aproximativ șapte ore și dormeam aproape toți, pentru că la vremea aceea în Spania era aproape 3:00. Avionul a început să se miște foarte mult și le spun colegilor: „ce turbulențe, puneți-vă centura”. M-am uitat la indicator să văd dacă lumina pentru fixarea centurii de siguranță era aprinsă și am văzut că nu este, dar aveam de gând să o pun oricum. În timp ce o căutam, avionul a prins cea mai mare turbulență, nu știu câți metri a căzut brusc și m-am dus spre tavan”, a povestit un pasager.

”Am o vânătaie mică, dar un coleg a fost paralizat timp de trei minute, altul și-a rupt nasul”, a mai spus tânărul.

”Vreau doar să mi se reducă umflătura. Am fost unul dintre cei mai afectați și este posibil să am fractură nazală. M-am lovit cu capul de tavan. Aveam centura pusă și tocmai când am scos-o s-a întâmpla. Dar nu a fost vreun avertisment”, a menționat un alt călător.

Compania aeriană Aerolineas Argentinas a mai declarat că indicatorul care avertizează pasagerii să își pună centurile de siguranță a fost aprins, iar oamenii știau că vor urma turbulențe. Pasagerii neagă însă acest lucru, scrie ElPais.

VEZI ȘI: NU SE AȘTEPTAU LA ASTA! PASAGERII UNUI AVION AU AUZIT GEMETE ȘI ȚIPETE CIUDATE, ÎN TIMPUL ZBORULUI. CE S-A ÎNTÂMPLAT LA SCURT TIMP

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Click.ro
De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
Promotor.ro
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Gandul.ro
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!