Ce pensie are un fost magistrat din România? Suma nu este deloc mică

Ce pensie are un fost magistrat din România? Suma nu este deloc mică
Salarii magistrați/ Sursă foto: Pixabay

Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), la momentul actual, media pensiilor magistraților este aproximativ 21.000 de lei pe lună. Cel mai mare salariu brut al unui senior trecut prin sistemul judiciar fiind de peste 50.000 de lei. Iată care este, de fapt, cea mai mare pensie a unui judecător sau procuror.

Pensia medie a celor care au lucrat în sistemul judiciar este de 21.265 de lei, conform răspunsului comunicat de Biroul de presă al CNPP.

”Cel mai mare cuantumum brut al unei pensii stabilite în baza Legii nr.303/2004, aflată în plată în luna octombrie 2022, este de 50.359 de lei”, a menționat CNPP.

După impozitarea cu 10% și reținerea CASS-ului (care are loc doar la pensiile de peste 4.000 de lei), rămâne o pensie lunară netă de 41.351 de lei. Pensia minimă în România în 2022 este de 1.000 de lei, iar, potrivit negocierilor politice referitoare la majorarea acestor venituri, ar putea să crească undeva în intervalul 1.100-1.150 de lei.

CITEȘTE ȘI: LEGEA PENSIILOR DE SCHIMBĂ DIN NOU! CE SE VA ÎNTÂMPLA CU DEPUNERILE DOSARELOR

Foștii magistrați beneficiază de pensii de peste 14.000 de lei

Potrivit CNPP, din 4.596 de pensii de serviciu de peste 14.000 de lei, 4.067 de persoane sunt foști magistrați. Surprinzător este faptul că în România sunt 790 de beneficiari care au pensii de peste 14.000 de lei, care nu sunt date în baza unor legi speciale.

Ce salariu are un procuror general

La ora actuală, procurorul general are un salariu net de aproximativ 21.500 de lei, și dacă ar alege să se pensioneze până la reformă, ar lua în jur de 26.000 de lei. De asemenea, numărul 1 din Înalta Curte de Casație și Justiție are un salariu net de 22.500 de lei. O eventuală pensionare, înainte de reformă, ar duce la un venit lunar de aproape 28.000 de lei.

Din păcate pentru foștii magistrați, una din recomandările Băncii Mondiale, care oferă consultanță Ministerului Muncii pentru reforma în domeniul pensiilor, este ca pensiile speciale să nu mai depășească salariul în plată. Schimbarea formulei de calcul, potrivit recomandărilor venite de la Banca Mondială, ar duce la pensii mai mici cu 20%, față de cele din prezent.

Mai exact, prin noua lege, ar urma ca pensiile magistraților să nu mai poată depăși ultimul salariu, vechimea în muncă să fie de minimum 30 de ani, iar vârsta de pensionare – 65 de ani, nu 60 ca în prezent, fiind crescută gradual în următorii zece ani (cu 0,5 ani la fiecare an). Formula de calcul pentru pensie nu va mai fi 80% din ultima leafă brută, la care se adaugă sporurile, ci, 65%, scrie Adevărul. 

VEZI ȘI: CE PENSII PRIMESC ROZA ȘI GHEORGHE, DUPĂ CE AU MUNCIT 22 DE ANI ÎN ROMÂNIA ȘI ALȚI 22 ÎN SPANIA: ” SĂ NU PLĂTEȘTI TU O PASTILĂ, O CEVA”

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
Click.ro
Alina Laufer și Jorge, din nou împreună la majoratul fiicei lor. Ce mărturisiri au făcut despre Karina: „Nu mă așteptam să am așa emoții”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Horia Brenciu a plecat de pe scena de la „Vocea României”, după ce Tudor Chirilă l-a îmbrâncit în glumă: „Eu credeam că e un duet! Niciodată n-ai știut să împarți scena”
Gandul.ro
Horia Brenciu a plecat de pe scena de la „Vocea României”, după ce Tudor Chirilă l-a îmbrâncit în glumă: „Eu credeam că e un duet! Niciodată n-ai știut să împarți scena”
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!