Anunț important pentru șoferi. Greșeala fatală care te poate aduce în spatele gratiilor, potrivit unui proiect de lege

Anunț important pentru șoferi. Greșeala fatală care te poate aduce în spatele gratiilor, potrivit unui proiect de lege
O nouă lege ar putea intra în vigoare. Sursă foto: Pixabay
Un nou proiect de lege propune ca șoferii, care sunt prinși la volan după ce au consumat alcool sau substanțe interzise, să fie închiși. Actul normativ a fost depus de către senatorul PSD, Robert Cazanciuc, la Parlament. Nu este pentru prima dată când se încearcă stabilirea unei legi în acest sens. 
Zilele acestea, Robert Cazanciuc a postat pe rețelele de socializare faptul că a depus proiectul pentru modificarea legii penale pentru șoferii care conduc sub influența alcoolului sau substanțelor interzise. Scopul prevederii este acela de a reduce simțitor numărul victimelor din accidente.
„Așa cum am promis, astăzi am depus proiectul de modificare a legislației penale pentru ca niciun șofer băut, drogat sau fără permis care ucide oameni nevinovați să nu mai scape de executarea pedepsei cu închisoarea.
M-am bucurat să constat că inițiativa și-a găsit zeci de susținători, colegi senatori, care au semnat la depunerea ei. Proiectul își urmează cursul legislativ firesc, dar sper și îmi doresc ca legea să ajungă la promulgare cât mai repede posibil”, a spus senatorul PSD.

(CITEȘTE ȘI: Vești pentru șoferii din România! Procesele verbale pentru contravenţii vor veni direct prin Poșta Română)

Mii de șoferi sunt prinși anual băuți la volan

Potrivit unui raport emis de Consiliul Suprem de Magistratură, în anul 2020, peste 12.000 de șoferi au fost prinși la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Mulți dintre ei au produs și accidente. În același document, se arată că aproximativ 6,5% dintre șoferii români au fost prinși de către oamenii legii, după ce au băut alcool sau au consumat substanțe interzise.

La momentul actual, legislația din România prevede că șoferii care au o alcoolemie de peste 0,90 g/l alcool pur în sânge, riscă de la 1 la 5 ani de închisoare sau amendă. Aceeași sancțiune este valabilă și pentru cei care consumă substanțe psihoactive.

(CITEȘTE ȘI: Ce nu trebuie să facă șoferii, înainte să plece la drum lung! Ce transmit experții auto)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!