Nu este o glumă! Un bărbat a devenit viral, după ce și-a construit propriul lift în fața casei: „Asta înseamnă să fii român”

Românul care și-a construit lift în fața casei. Foto: TikTok

Un român a uimit pe toată lumea în momentul în care a luat decizia de a-și construi un lift în propria casă. Dacă la prima vedere poate părea doar un banc foarte bun, ei bine nu este deloc așa, iar videoclipuri postate recent pe TikTok sunt dovada clară.

Inventivitatea românilor nu are limite, cu siguranță, tocmai de aceea nu are trebui să ne mai mire nimic, însă, iată că și de această dată am fost lăsați cu gura căscată în momentul în care am descoperit ce a pus la cale un bărbat care locuiește în mediul rural. Sătul să mai urce scările din casă, acesta a luat decizia de a-și monta propriul lift. Reacțiile utilizatorilor de TikTok nu au întârziat să apară.

VEZI ȘI: Ce afiș a lipit un bărbat din Alexandria la intrarea în scară. „De ce nu plătiți reparația liftului. Vă place să..”

Cum au reacționat cei care au văzut invenția bărbatului

Inițiativa bărbatului care și-a construit propriul lift nu a rămas fără răspuns din partea celor care îl urmăresc pe TikTok. Inițial, oamenii au crezut că glumește în momentul în care a mărturisit într-un videoclip că se pregătește să facă o trecere la o tehnologie avansată în propria sa casă. După ce lucrurile s-au concretizat, bărbatul a devenit victima glumelor.

Mulți dintre cei care au urmărit videoclipul, au susținut că sunt nemulțumiți de faptul că viteza de deplasare a liftului este mult prea mică, ceea ce înseamnă că bărbatul ar putea face mult mai puțin timp pe scări. Alții susțin că o astfel de investiție nu își avea rostul, deoarece costurile sunt mult prea mari.

„’Am lift, dar când mă grăbesc o iau pe scări’,’Alo, iubito! În 35 de minute ajung acasă că sunt la lift’, ‘Asta înseamnă să fii român, să îți pui în curte lift! Am trăit să o văd și pe asta’, ‘Casă din chirpici cu lift’, ‘Nu valorează toată casa, cât valorează acel lift!’, ‘Până se închide ușa la lift și pornește suntem deja în 2023’, ‘Până s-a închis urcam 3 etaje’, ‘De aveai de urcat 100 de etaje, ajungeai mâine’, ‘Am îmbătrânit până ai urcat tu un etaj’, ‘Inițial am crezut că e filmat cu Slowmotion’”, au fost doar câteva dintre comentariile utilizatorilor de pe TikTok.

CITEȘTE ȘI: Orașul din România în care o garsonieră se vinde cu doar 4000 de euro. Singura problemă este că nu funcționează liftul

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Burlacița Eda Csoregi, dezvăluiri cutremurătoare: „Am pățit violență și pierderi de sarcină”
Click.ro
Burlacița Eda Csoregi, dezvăluiri cutremurătoare: „Am pățit violență și pierderi de sarcină”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
Promotor.ro
Salonul Auto București 2026 și-a deschis porțile. Standul care va luat ochii vizitatorilor
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Gandul.ro
Paradoxul matematic al președintelui. Alegerile anticipate ar putea duce la suspendarea lui Nicușor Dan, dar tot ele l-ar putea salva. Politolog: „Nimeni nu mai așteaptă nimic de la el”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea